Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Modernizarea pasajelor subterane din Chişinău continuă să stârnească valuri de critici din partea locuitorilor

Modernizarea pasajelor subterane din Chişinău continuă să stârnească valuri de critici din partea locuitorilor oraşului. De această dată, mărul discordiei este pasajul de pe strada Alecu Russo, din sectorul Ciocana. Balustrada a fost instalată la o înălţime mult prea mică, iar rampele de acces sunt prea abrupte, spun oamenii. De cealaltă parte, responsabilii de la Pretură spun că, în cel mai scurt timp, scăpările vor fi remediate.

Unii locuitori ai sectorului Ciocana, din Chişinău, se plâng că această balustradă a fost instalată mult prea jos. De exemplu, la înălţimea mea de 1 metru 70, aceasta abia de-mi ajunge la genunchi, iar să mă sprijin de ea îmi este practic imposibil. Doar după ce cobor câteva scări, reuşesc să mă ţin.

Oamenii spun că provocarea cea mai mare va fi iarna, când pe scările pasajului subteran pot aluneca foarte uşor.

Muncitorii care fac lucrările de modernizare a pasajului subteran recunosc că s-a făcut o greşeală şi spun că o vor repara cât de curând.

„Eu am un metru 62, am pus mâna pe ea, e ok, dar dacă este o sesizare imediat am reacţionat. Lucrătorul va repara şi va ţine cont şi de balustrada următoare”, a spus GALINA MARTA, şef secţie, Pretura sect. Ciocana.

Locuitorii Chişinăului sunt indignaţi şi de felul în care arată rampele de acces pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru mamele cu cărucioare. Ca să le folosească e nevoie de mult curaj, cred oamenii.

„Am făcut un experiment cu mămicile şi nu le-a fost frică să treacă cu cărucioarele şi a mers. Dacă o să avem banii suficienţi o să cumpărăm şi dispozitive pentru invalizi”, a spus GALINA MARTA, şef secţie, Pretura sect. Ciocana.

Decât deloc, e bine şi aşa, sunt de părere unii locuitori, care cred că iniţiativa de modernizare a trecerilor subterane trebuie să fie, totuşi, încurajată.

Responsabilii de la pretura sectorului Ciocana nu ne-au putut spune exact cât costă lucrările de modernizare a pasajului subteran de pe strada Alecu Russo, însă dau asigurări că la începutul lunii noiembrie acestea vor fi încheiate.

Cheltuielile sunt suportate, în mare parte, de mai mulţi agenţi economici. Anterior, şi modernizarea pasajului subteran de pe bulevardul Dacia a strârnit un val de critici. După darea în exploatare a acestuia, mamele, dar şi persoanele cu nevoi speciale s-au plâns că rampa de acces nu este practică.

Atunci, viceprimarul Chişinăului, Victor Chironda, a reacţionat argumentând că aceste construcţii sunt moşteniri sovietice, iar dotarea pasajelor cu ascensoare ar costa între 30 şi 100 de mii de euro, bani pe care Primăria nu-i are.
Similare
RECOMANDĂRI