Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Nadejda Sîrbu practică olăritul de aproape două decenii

Practicată de mii de ani, arta prelucrării argilei a rămas o inegalabilă moştenire până în zilele noastre. Acest meşteşug este folosit cu multă măiestrie şi de către Nadejda Sîrbu, o ceramistă care mânuieşte lutul de aproape două decenii. Este pasionată de arta populară de când se ştie, iar dragostea ei s-a materializat în sute de obiecte din lut.

Nadejda Sîrbu are o predilecţie pentru tot ce înseamnă artă. Şi-a descoperit pasiunea încă din liceu, aşa că după absolvire s-a înscris la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. A ales specialitatea Ceramică Decorativă, iar de acolo a început aventura vieţii sale. A modelat numeroase obiecte, iar unele dintre ele au ajuns în expoziţiile naţionale şi internaţionale.

Meseria nu pare a fi deloc uşoară. Nadejda petrece cel puţin zece ore pe zi în atelierul de creaţie.

Pentru a deveni un meşteşugar de succes în Republica Moldova, Nadejda spune că trebuie să fii mereu inspirat. Cel mai important este să iubeşti ceea ce faci.
Similare