Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul contravenţiilor în Republica Moldova este în creştere

Numărul contravenţiilor în Republica Moldova este în creştere. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în 2021 au fost constatate aproape 630 de mii de încălcări ale legii, un număr record pentru ultimii 5 ani. S-au dat amenzi în valoare de peste jumătate de miliard de lei. Câte dintre acestea au fost achitate şi care sunt cele mai răspândite încălcări ale legii, ne spune reporterul TVR MOLDOVA, Gheorghe Lungu.

GHEORGHE LUNGU, reporter TVR MOLDOVA: „În 2021 au crescut spectaculos numărul de infracţiuni. Au fost aproape 630 de mii de contravenţii, ceea ce înseamnă cu 220 de mii mai multe faţă de anul precedent sau cu aproape 260 de mii mai multe faţă de anul 2019”.

NUMĂRUL CONTRAVENŢIILOR APLICATE

2017 – 450,4 mii de contravenţii
2018 – 426,3 mii de contravenţii
2019 – 370,1 mii de contravenţii
2020 – 407,9 mii de contravenţii
2021 – 629,2 mii de contravenţii

Peste  93% dintre contravenţii au fost stabilite de către Ministerul Afacerilor Interne iar cele mai multe amenzi au fost pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră. Depăşirea vitezei este în top şi doar anul trecut au fost s-au dat 157 de mii de amenzi pentru depăşirea limitei de viteză, cu 60 % mai mult faţă de anul 2020.

Aproape 69 de mii de şoferi au primit amenzi pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră, iar alţi 55 de mii au fost sancţionaţi pentru că nu au acordat prioritate pietonilor sau altor participanţi la trafic. Peste o mie au fost amendaţi pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

TOPUL SANCŢIUNILOR ÎN TRAFICUL RUTIER

depăşirea limitei de viteză – 156990 de contravenţii
nerespectarea indicatoarelor de semnalizare – 68924 de contravenţii
nu au acordat prioritate pietonilor – 55449 de contravenţii
Conducerea vehiculului în stare de ebrietate – 1080 de contravenţii

În 2021, autorităţile au dat aproape 65 de mii de amenzi pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice, dar şi peste 60 de mii de amenzi pentru încălcarea ordinii publice. Suma amenzilor este de aproape 541 de milioane de lei, cu 40 % mai mult faţă de anul 2020.

Totuşi, mai mult de jumătate dintre acestea nu au fost achitate. Statul a încasat la buget doar 219 milioane de lei.
 
Similare
RECOMANDĂRI