Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul copiilor care s-au îmbolnăvit de varicelă a crescut considerabil în martie

Numărul copiilor care s-au îmbolnăvit de varicelă a crescut considerabil în martie. Medicii au înregistrat peste 1.300 de cazuri în prima lună de primăvară, cu 400 mai multe faţă de februarie. Specialiştii spun că dacă nu e tratată la timp boala poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii micuţilor. Ei pot face hepatită, tulburări neurologice sau pneumonie.

Varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecţioasă care se face, de obicei, în copilărie, dar asta nu înseamnă că nu se pot îmbolnăvi şi cei mai în vârstă. Epidemiologii spun că peste 90% din cei care nu au imunitate la acestă afecţiune şi intră în contact cu o persoană bolnavă,  sigur vor lua virusul.

LAURA ŢURCAN, medic epidemiolog: "Varicela poate da complicaţii, nu totdeauna se înregistrează forme uşoare la copii. Pot fi făcute forme grave, cu erupţii abundente, la care se poate lipi o infecţie bacteriană. Ca profilaxie la această infecţie bineînţeles că există vaccin."

Specialiştii spun că doar în primele zile de boală copiii trebuie să se izoleze în casă şi să nu facă baie. Ulterior, ar fi bine să nu interacţioneze cu alţi copii.

ELENA SCRIPNIC, medic pediatru: "Adresări ce ţine de copii infectaţi cu varicelă în ultima perioadă au crescut considerabil. Mai ales la copii care sunt incluşi în colectivităţi, copii de grădiniţă şi şcoală şi automat şi părinţii lor. Se mai numeşte în popor vărsta de vânt deoarece se transmite aerogen, prin picătură de asta şi se evită contactul cu alţi copii."

Pentru a preveni îmbolnăvirea, unii specialişti recomandă vaccinarea. Totuşi, imunizarea împotriva varicelei nu este obligatorie, iar mulţi părinţi o refuză.

"Încă nu am trecut prin această perioadă, eu cred că toţi trebuie să treacă, nu este nimic grav. Eu am avut varicelă şi am avut la 6 ani şi îmi pare rău că nu am avut de mică, dar aş vrea că dacă cineva vreo dată din cunoscuţi să aibă varicelă să o duc pe Milena pentru ca mai repede să treacă mici decât mari."

"Varicela nu este atât de periculoasă, cum e rujeola sau alte boli. De aceea credem că, dacă se vor îmbolnăvi, le va trece uşor."

"Cred că copii toţi trebuie să treacă prin varicelă. Întăreşte imunitatea, eu tot am trecut prin asta. – Referitor la vaccin, nu vă gândiţi să vă vaccinaţi copilul? – Nu contra varicelei nu vom vaccina că trece uşor."

Varicela poate avea consecinţe grave în cazul copiilor cu imunitate scăzută sau care suferă de alte afecţiuni. De aceea, la primele simptome, părinţii trebuie să ceară ajutorul medicilor.

ELENA SCRIPNIC, medic pediatru: "Dacă observă careva semne că ar putea surveni o complicaţie, febra mai mare de 38,5, un prurit exagerat al copilului, erupţii în cantităţi foarte mari atunci mai bine să se adreseze la medicul specialist pentru a evita o suprainfecţie."

În Republica Moldova se înregistrează, în general, aproximativ 10 mii de cazuri de varicelă pe an. Nu şi în anii în care s-a manifestat pandemia de Covid-19, când au fost, în medie, 5 mii de cazuri în toată ţara.  
Similare
RECOMANDĂRI