Numărul organizaţiilor înregistrate pentru a beneficia de ”Legea 2%” a crescut
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul organizaţiilor înregistrate pentru a beneficia de ”Legea 2%” a crescut

Lista doritorilor de a beneficia de desemnarea procentuală este mai mare, comparativ cu anul 2017. Pentru acest an, Ministerul Justiţiei a înregistrate aproape 600 de asociaţii obşteşti, fundaţii, instituţii private şi culte religioase, pentru a beneficia de 2% din suma impozitului pe venit al contribuabililor. Anul trecut au fost înregistrate, pentru a beneficia de desemnare procentuală, 413 de organizaţii necomerciale.

Astfel, contribuabilii pot susţine financiar activitatea organizaţiilor necomerciale şi a cultelor, direcţionând benevol 2% din suma impozitului său, pe venitul calculat şi achitat la buget pentru anul 2017, notează bizlaw.md.

Potrivit prevederilor legale, poate fi direcţionat un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venitul calculat anual la buget către un singur beneficiar din Lista beneficiarilor desemnării procentuale. Dreptul la efectuarea desemnării procentuale le revine doar persoanelor fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare.

Acest drept poate fi realizat prin depunerea Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală corespunzătoare, în termenul stabilit de legislaţia fiscală, cu condiţia achitării integrale şi în termen a impozitului pe venit pentru perioada fiscală pentru care s-a făcut desemnarea. La completarea Declaraţiei, persoana urmează să indice codul fiscal al beneficiarului în secţiunea respectivă cu privire la desemnarea procentuală.

Similare
RECOMANDĂRI