Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul turiştilor în Republica Moldova ar putea creşte, dacă gastronomia locală ar fi mai bine cunoscută peste hotare

Când şcoala veche face echipă cu cea nouă, rezultatele nu pot fi decât spectaculoase. Un bucătar experimentat şi unul începător şi-au unit forţele şi au prezentat un masterclass de gastronomie.

Maestrul culinar Emil Bojescu a aceptat provocarea de a găti alături de Marius Şevciuc, un tânăr îndrăgostit de gastronomie care îşi face studiile la o şcoală profesională de bucătari din Chişinău.
 
„Mi se pare un început foarte bun, fiindcă am impresia că până acum nu s-a recurs la asemenea experienţe, dar sper să ne înţelegem foarte bine”, a declarat Emil Bojescu.
 
„Chiar m-am bucurat, m-a impresionat că anume eu o să fiu unul dintre cei 24 de colegi ai mei şi sunt foarte mulţumit că eu am fost cel ales”, a spus Marius Şevciuc, elev la o şcoală de bucătari.
 
Cei doi bucătari au trebuit să gătească patru feluri de bucate, având la dispoziţie 90 de minute şi toată fantezia lor.
 
Rezultatul nu s-a lăsat mult aşteptat, iar cei prezenţi la eveniment au putut gusta din bucatele preparate.
 
Organizatorii acestui eveniment spun că mult mai mulţi turişti ar veni în Republica Moldova dacă gastronomia locală se va dezvolta.
 
Similare
RECOMANDĂRI