O angajată a Penitenciarului nr.4, reţinută de CNA pentru trafic de influenţă. Ar fi promis să elibereze un condamnat din puşcărie
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

O angajată a Penitenciarului nr.4, reţinută de CNA pentru trafic de influenţă. Ar fi promis să elibereze un condamnat din puşcărie

O specialistă din cadrul Serviciului evidenţă deţinuţi a Penitenciarului nr. 4 (Cricova) a fost reţinută, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Funcţionara a fost denunţată de către un fost condamnat, căruia i-ar fi promis să-l elibereze din detenţie, înainte de termen, contra unei remunerări ilicite.

Potrivit denunţătorului, femeia i-ar fi promis că poate contribui la eliberarea acestuia din Penitenciarul nr. 17 (Rezina) în schimbul a 5000 de euro. Cu aceşti bani, funcţionara ar fi susţinut că va mitui persoane publice din sistemul judecătoresc, care urmau să examineze dosarul privind eliberarea de la executarea pedepsei, înainte de termen, pe motive de sănătate. Deşi ar fi primit toţi banii, femeia nu s-ar fi ţinut de cuvânt, iar într-o discuţie, documentată de CNA, aceasta a recunoscut primirea celor 5000 de euro.

În baza denunţului, a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul articolului 326 cod penal – traficul de influenţă. Astăzi, femeia a fost reţinută, iar după ce a fost audiată de anchetatori şi-a recunoscut vinovăţia parţial. În prezent, ea se află în izolator pentru 72 de ore.

 

Dacă va fi găsită vinovată, funcţionara riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
Similare
RECOMANDĂRI