O maşină a intrat într-o staţie din Chişinău: O persoană a decedat, iar două, printre care şi un copil, au ajuns la spital
Sursa foto:GBM/Facebook Vizualizari:

O maşină a intrat într-o staţie din Chişinău: O persoană a decedat, iar două, printre care şi un copil, au ajuns la spital

O persoană a decedat, iar altele două, printre care şi un copil, au fost transportate la spital, după ce un autoturism a intrat într-o staţie de aşteptarea a transportului public. Accidentul s-a produs astăzi, 12 iunie, pe strada Zelinski din capitală.

Solicitată de IPN, ofiţerul de presă al Direcţiei de poliţie a capitalei, Natalia Stati, a declarat că la volanul automobilului se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani. Acesta a fost condus la poliţie pentru audieri. În funcţie de rezultatele acestora, se vor lua măsurile de rigoare.

Echipa operativă care a ajuns la faţa locului a constat că, în urma accidentului, un bărbat în vârstă de 55 de ani era decedat. O femeie de 36 de ani şi copilul acesteia, în vârstă de doi ani, erau răniţi. Aceştia au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital.

Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
Similare
RECOMANDĂRI