O stradă din Buzău se va numi Soroca
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O stradă din Buzău se va numi Soroca

O stradă din municipiul Buzău (România) se va numi Soroca. Despre aceasta a declarat recent edilul buzoian, Constantin Toma, care a menţionat că relaţiile de colaborare şi înfrăţire între cele două unităţi teritorial-administrative devin tot mai strânse, transmite MOLDPRES cu referire la presa locală.

„Decizia a fost luată la şedinţa Consiliului local Buzău. Această stradă, ce se va numi Soroca, va da în bulevardul Unirii. Sper şi sorocenii să facă un gest pe măsură pentru că am finanţat refacerea falezei din faţa cetăţii Soroca. Noi ne facem datoria acolo, pentru că o asemenea cetate, cu o asemenea semnificaţie, trebuia să aibă şi o alee, o faleză deosebită în faţă”, a menţionat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

La rândul său, primarul municipiului Soroca, Victor Său, a declarat că urmează să fie efectuate audieri publice, pentru a numi o porţiune a străzii Petru Rareş, din faţa cetăţii, reparată cu suportul autorităţilor buzoiene – Faleza Buzăului. Ulterior, subiectul urmează să fie propus spre examinare la şedinţa Consiliului municipal Soroca.

Primăria municipiului Buzău a alocat 100 de mii de euro pentru reconstrucţia falezei râului Nistru şi revitalizarea peisajului Cetăţii Soroca. Proiectul este realizat de Primăria Soroca în parteneriat cu autorităţile buzoiene. Lucrările de refacere a falezei Nistrului se estimează la aproximativ 138.500 de euro. Cea mai mare parte a resurselor financiare este oferită de Consiliul local Buzău, iar un sfert din sumă va fi alocat de către Consiliul municipal Soroca.

Susţinerea din România se înscrie în Acordul de înfrăţire, semnat de către primarii de Buzău şi Soroca, în luna decembrie 2017. Documentul prevede colaborarea în plan social, economic, schimburi de experienţă între angajaţii celor două administraţii, vizite reciproce între elevi şi cadre didactice, precum şi organizarea în comun a mai multor întruniri şi festivităţi.

Cetatea Soroca a fost clădită din lemn de Ştefan cel Mare în secolul al XVI-lea, în faţa vadului peste Nistru şi reconstruită în piatră sub Petru Rareş, la mijlocul secolului al XVI-lea. Cetatea este una emblematică pentru Republica Moldova şi constituie o piatră de temelie pentru revitalizarea turismului în regiune.

Similare
RECOMANDĂRI