Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O sută de ani de la naşterea artistului plastic Valentina Rusu-Ciobanu

Despre Valentina Rusu-Ciobanu se spune că este un artist plastic a cărei creaţie se remarcă prin nota poetică şi prin mijloacele expresive inovatoare. Mâine, împlineşte o sută de ani de la naştere. Cu această ocazie, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova i-a adus un omagiu cu o expoziţie de albume despre biografia şi creaţia artistei dar şi cu reproduceri ale lucrărilor sale.

Documente şi albume despre Valentina Rusu-Ciobanu, dar şi o parte din reproducerile portretelor pictoriţei sunt redate aici, în secţia Colecţia Arte şi Hărţi. Însă tot ceea ce s-a cercetat despre artistul plastic şi ceea ce există în Biblioteca Naţională, dar nu a încăput în această expoziţie, a fost editat în această carte, în anul 2018, de către Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

„Bilioteca Naţională a elaborat iată biografia Valentina Rusu-Ciobanu, în cadrul proiectului editorial "Moldavica", seria "Plasticienii Moldovei. Am pus în valoare întreaga operă a Valentinei Rusu-Ciobanu. peste 400 de scrieri bibliografice, este o biografie foarte frumoasă, cu o copertă grafică impecabilă, unde este reprodusă lucrarea Valentinei Rusu-Ciobanu din anul 1954, renumita lucrare "Fata la fereastră", a spus SVETLANA MIRON, şef, Secţia "Colecţia Arte şi Hărţi"

Expoziţia cuprinde peste o sută de lucrări, printre care albume, cărţi poştale, fotografii.

„Prin această expoziţie noi ne-am propus să aducem publicului nostru cititor, să punem în valoare colecţia de documente din fondurile Bibliotecii Naţinale, care reflectă viaţa şi activitatea Valentinei Rusu-Ciobanu, opera dumneaei. Am expus cărţi, albume, cărţi poştale, reproduceri, Cărţi fundamentale, monografii ale criticilor de artă, care fac referinţă la arta Valentinei Rusu-Ciobanu”, a spus SVETLANA MIRON, şef, Secţia "Colecţia Arte şi Hărţi".

Timp de o lună, cei pasionaţi de opera artistei, pot admira exponatele în Secţia "Colecţia Arte şi Hărţi" a Bibliotecii Naţionale.

„Mica istorie din albumul de familie", care a apărut în 2019, autor Valentina Rusu-Ciobanu şi Lică Sainciuc. Aici este o selecţie din arhiva familiei de fotografii, imagini. Expoziţia de faţă este dedicată distinsei pictoriţe basarabene, Valentina Rusu-Ciobanu, care iată se apropie de centenarul său. Ne-a lăsat nouă o moştenire foarte frumoasă şi avem marele noroc să o avem în viaţă la o sută de ani”, a spus SVETLANA MIRON, şef, Secţia "Colecţia Arte şi Hărţi".

„Am totuşi, pe ziua de azi, 99 de ani. La data de 28, a da Dumnezeu şi voi avea 100. Bucurie mereu simt. Am bucurie de curtea aceasta, de florile care vin toate grămadă peste ziua mea de naştere”, a spus VALENTINA RUSU-CIOBANU, artist plastic.

Pe 28 octombrie, în ziua în care Valentina Rusu-Ciobanu împlineşte un secol de la naştere, TVR Moldova va difuza, în exclusivitate, un reportaj dedicat artistei.
 
Similare
RECOMANDĂRI