Olimpiadele şcolare vor avea loc din 27 februarie
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Olimpiadele şcolare vor avea loc din 27 februarie

Olimpiadele raionale/municipale pentru instituţiile de învăţământ general şi zonale pentru instituţiile de învăţământ profesional tehnic încep din 27 februarie, a anunţat Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Potrivit Ministerului, olimpiadele vor avea loc cu prezenţa fizică a persoanelor, în incinta centrelor pentru desfăşurarea probelor scrise, relatează IPN. MECC a elaborat instrucţiuni privind măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID - 19, aplicate la organizarea olimpiadelor şcolare la disciplinele de studiu, care vor fi aduse, în scurt timp, la cunoştinţă organelor locale de specialitate în domeniul învăţământului şi instituţiilor de învăţământ profesional tehnic.

La începutul lunii februarie, MECC a anulat desfăşurarea olimpiadelor  şcolare, în legătură cu situaţia privind COVID-19, dar decizia a stârnit nemulţumirea mai multor părinţi şi elevi. Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului, părinţii au spus că rezultatele de la olimpiadele republicane servesc temei pentru desfăşurarea probelor de selecţie pentru loturile olimpice naţionale, care vor reprezenta Moldova la olimpiade internaţionale, europene şi balcanice.

În cazul în care majoritatea instituţiilor de învăţământ activează cu prezenţa fizică de 100%, şi rata cazurilor confirmate de COVID-19 pentru vârsta de 10-19 ani este de 0,04%, riscurile pot fi reduse la minim. Cu un plan bine chibzuit, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire şi control, desfăşurarea olimpiadelor poate fi realizată în termenii planificaţi, mai menţionau părinţii.
Similare
RECOMANDĂRI