Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Operatorii Serviciului 112 au fost instruiţi de experţi din România

Sistemul unic de urgenţă 112 a fost implementat şi datorită susţinerii României şi Suediei. Operatorii Serviciului au fost instruiţi de experţii români şi au fost elaborate campanii de informare privind utilizarea numărului 112. Acum, autorităţile se pot lăuda cu primele succese. Mai au însă de lucrat la capitolul apeluri false.

Timp de un an, mai mulţi experţi din România au împărtăşit din experienţa lor operatorilor 112 de la Chişinău. Datorită acestui suport a scăzut timpul de reacţie la preluarea apelurilor de urgenţă.

Proiectul a fost iniţiat de Ambasada României în Republica Moldova în parteneriat cu Suedia. Suportul tehnic a fost oferit de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din România.

Apelurile false rămân o problemă şi reprezintă aproape 70 la sută din numărul total de apeluri. Autorităţile vor organiza mai multe campanii de informare. Astăzi au fost lansate mai multe spoturi.

Numărul unic 112 pentru apelurile de urgenţă funcţionează non-stop şi este activ pe teritoriul Republicii Moldova de la sfârşitul lunii martie 2018.

Introducerea serviciului este prevăzută şi în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Similare
RECOMANDĂRI