Organizaţiile internaţionale sprijină lupta împotriva cancerului de col
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Organizaţiile internaţionale sprijină lupta împotriva cancerului de col

Anual în Republica Moldova se înregistrează circa 300 de cazuri noi de îmbolnăvire cu cancer de col uterin. În acelaşi timp, se observă o tendinţă pozitivă de identificare a bolii în stadii incipiente, fapt ce permite tratarea cu succes a cazurilor. Fondul ONU pentru Populaţie, împreună cu Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare a României, desfăşoară mai multe acţiuni de prevenire a cancerului de col uterin în rândul femeilor din Republica Moldova. Este vorba despre o campanie de informare, dar şi despre dotarea laboratoarelor cu echipament performant, instruirea lucrătorilor medicali, transmite IPN.

UNFPA şi RoAid au încheiat un acord care ca scop consolidarea capacităţilor de intervenţie ale sistemului medical şi sporirea eforturilor de informare a populaţiei. Pe parcursul anului curent va fi lansată o campanie de informare a femeilor cu îndemnul de a face testul citologic o dată la trei ani. Campania va derula preponderent în zonele rurale. Vor fi dezvoltate parteneriate cu asociaţii profesionale şi sectorul privat pentru a creşte adresabilitatea populaţiei ţintă la serviciile disponibile de screening cervical şi vaccinare anti-HPV.

În ultimii ani, graţie sprijinului partenerilor de dezvoltare, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în lupta contra cancerului de col uterin. Printre acestea se numără dotarea laboratoarelor de citologie şi histopatologie cu echipament performant, instruirea personalului medical, crearea Unităţii de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin şi a Centrului Naţional de Referinţă în Colposcopie.

„Sprijinul oferit de RoAid va amplifica rezultatele obţinute până acum şi ne va permite să extindem eforturile de prevenţie a cancerului de col uterin la nivel naţional. Este demonstrat că vaccinarea contra HPV, testarea citologică şi tratamentul leziunilor precanceroase sunt intervenţii cheie ce pot reduce la zero această maladie. Suntem recunoscători partenerilor din România pentru că susţin cauza noastră comună  de a elimina cancerul de col uterin din viaţa femeilor din Republica Moldova”, a menţionat Nigina Abaszada, reprezentanta rezidentă UNFPA Moldova, citată într-un comunicat de presă al organizaţiei.

„Suntem onoraţi să putem susţine intervenţiile de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova, de care sperăm să beneficieze cât mai multe doamne şi domnişoare. Asigurarea sănătăţii este unul din obiectivele de dezvoltare durabilă pe care România îl promovează prin cooperarea internaţională pentru dezvoltare, Republica Moldova continuând să fie unul din principalii beneficiari de asistenţă oficială pentru dezvoltare în diferite sectoare, inclusiv facilitarea accesului la servicii de sănătate de calitate”, a declarat Mihai Sandu, directorul general adjunct al RoAid.

Conform studiului „Cunoştinţele, Atitudinile şi Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin”, ponderea femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 61 de ani care conştientizează importanţa realizării testului citologic a crescut de la 47% în 2018 la 62% în 2020, iar ponderea femeilor care au efectuat testul citologic s-a dublat în perioada de referinţă.
Similare
RECOMANDĂRI