Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Organizatorii adunării populare care au încheiat Marşul Centenar au fost amendaţi de poliţie

Liderul "ODIP", Vlad Bileţchi, şi preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, Ion Leaşcenco, au fost amendaţi în urma incidentelor care au avut loc în timpul Adunării Populare de pe 1 septembrie, care a încheiat Marşul Centenar. Cei doi s-au prezentat la poliţie, în urma unei citaţii, şi au aflat că trebuie să achite o amendă de 1 500 de lei, fiecare. Cei doi unionişti au anunţat, deja, că vor contesta aceste sancţiuni.

Avocatul lui Vlad Biletchi susţine că amenda a fost aplicata ilegal.
 
Vlad Bileţchi şi Ion Leaşcenco spun că vor contesta procesele verbale prin care sunt amendaţi cu câte 1 500 de lei.

În timpul manifestărilor de pe 1 septembrie, de la încheierea Marşului Centenar, mai mulţi unionişti agresaţi de oamenii legii au depus plângeri la poliţie.
 
Marea Adunare Populara care a încheiat Marşul Centenarului, începută paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a fost umbrită de o intervenţie în forţă a poliţiei. Oamenii legii le-au interzis manifestanţilor să aducă în centrul Chişinăului cele trei autobuze pe care le-au folosit pentru deplasarea de la Alba Iulia până în capitala Republicii Moldova. 
Similare
RECOMANDĂRI