Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Organizatorii centrelor de creaţie sunt nevoiţi să se adapteze pandemiei şi să respecte regulile impuse de autorităţi

De astăzi a început vacanţa de toamnă a elevilor din Republica Moldova. Timp de o săptămâna nu vor face cursuri dar ăsta nu e un motiv să rămână acasă. Unii dintre ei vor merge în tabere organizate de centre de creaţie sau în centre private care au venit cu oferte de distracţie contra cost. Din cauza pandemiei, numărul de participanţi a fost redus iar organizatorii trebuie să respecte regulile epidemiologice.

Dimineaţa a început cu dansuri la Centrul republican pentru Copii şi Tineret Artico din Chisinau. Sub supravegherea profesorului, cei mici  învaţă fiecare mişcare. Azi e prima zi de tabară şi sunt curioşi să afle ce va urma.

Şi dacă unii dansează, alţii îşi dezvoltă creativitatea.

La clubul de vacanţa de la Artico, copii îşi vor petrece toată ziua.  Dansuri, robotică şi gătit, sunt doar câteva dintre activităţile care le va umple timpul participanţilor.

 ANIŞOARA LAMBARSCHII, coordonator: „Vor avea parte de tenis şi robotica. Chiar vor încerca să confecţioneze roboţii şi să-i pună în acţiune. Următoarea zi suntem în tematica paleta toamnei şi planificăm o ieşire în parc unde vor încerca să confecţionăm bucheţele de toamnă”.

Numărul copiilor participanţi in tabere a fost redus la jumătate. Din cauza pandemiei grupele sunt mai mici, iar copiii sunt atenţionaţi să respecte regulille de prevenire a virusului.

STELA PETRUŞCĂ, director adjunct, Centrul Artico: „Fiecare părinte a semnat o declaraţie pe propria răspundere. Copii sunt instruţi cum să se spele pe mâini, care este distanţa. Este limiat accesul în săli. La dans la sport, dansul sportiv nu poate fi în perechi.

DANIELA FOCŞA, reporter TVR MOLDOVA: „Pe la langa Artico mai exista si centre private care organizeaza tabere. Sefii acestor proiecte ne-au spus la telefon ca respecta regulile impuse de pandemie, dar în acelaşi timp au refuzat filmăm activitaţile lor. Ei spun ca nu vor sa atraga atentia autoritatilor pentru a evita eventuale controale”.

Vacanţa de toamnă se va sfârşi pe întâi noiembrie. De luni, 2 noiembrie, copii vor merge la şcoală. Doar la şcolile în care au fost organizate alegeri, vacanţa se va prelungi cu o zi.
 
Similare
RECOMANDĂRI