Participanţii la cea de-a II-a ediţie InnoVoter vor crea interfaţa de prezentare a finanţării partidelor politice
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Participanţii la cea de-a II-a ediţie InnoVoter vor crea interfaţa de prezentare a finanţării partidelor politice

A doua ediţie a InnoVoter, laborator de creaţie în domeniul electoral, va avea loc anul acesta în perioada 24-26 mai. InnoVoter reprezintă o competiţie de idei a 30 de tineri şi tinere developeri şi designeri din Republica Moldova, care vor lucra în şase echipe şi vor crea cea mai bună interfaţă de prezentare a finanţării partidelor politice.

Anul acesta, Comisia Electorală Centrală va lansa noul instrument informatic de raportare electronică a finanţării partidelor şi concurenţilor electorali – modulul „Control Financiar”. Noul modul va moderniza procesul de depunere a rapoartelor financiare de către toţi concurenţii electorali, precum şi va facilita verificarea acestora de către Comisia Electorală Centrală. Un element-cheie al modulului este publicarea datelor pe pagina web oficială a comisiei. Anume acest aspect este sarcina participanţilor la InnoVoter.

Condiţii de participare: tineri developeri şi designeri, cu vârsta între 18-35 de ani, se pot înscrie individual sau cu echipa la InnoVoter, laborator de creaţie în domeniul electoral. Echipele trebuie să fie formate din cinci membri. Persoanele care se vor înregistra individual vor forma echipe în ziua evenimentului. Trei dintre proiectele participante vor fi câştigătoare şi vor primi premii din partea organizatorilor.

Formularul de înregistrare îl găsiţi aici: rebrand.ly/innovoter

Înregistrarea echipelor are loc în perioada 13 – 22 mai, ora 18.00. Lista echipelor/participanţilor se va publica pe 23 mai 2019, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Similare
RECOMANDĂRI