Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Patru persoane, printre care un poliţist de frontieră, învinuiţi de contrabandă de circa 3 milioane lei – trimişi în judecată
Patru persoane, printre care un poliţist de frontieră, au fost trimise în judecată, fiind învinuiţi de contrabandă cu mărfuri de larg consum prin postul vamal Leuşeni – Albiţa, în valoare de circa 3 milioane lei.
Oamenii legii au obţinut probe concludente privind activitatea grupului criminal organizat, care în perioada anului 2018, până în luna august a anului 2019, au introdus în ţară prin postul vamal Leuşeni – fără să declare autorităţii vamale – articole vestimentare de la piaţa „Dragonul Roşu”, Bucureşti, România. Valoarea acestora se estimează a fi de până la 3 milioane MDL.
Însă, acţiunile grupului criminal au fost curmate în noaptea de 28 spre 29 august 2019 în momentul reţinerii în flagrant delict a infractorilor, care prin complicitate cu un angajat al poliţiei de frontieră au trecut prin postul vamal Leuşeni un lot de mărfuri cu valoarea de peste 1.000.000 lei. După reţinerea acestora, la solicitarea procurorilor PCCOCS, oficiul „Nord”, le-a fost aplicată interdicţia de părăsire a ţării, iar acum dosarul acestora a fost trimis în judecată.
Cei învinuiţi de comiterea faptei incriminate sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 30 şi 35 de ani. Trei din aceştia sunt din Chişinău, iar unul – din Leuşeni, iar alte persoane iniţial reţinute au fost scoase de sub urmărire penală, aşa cum nu li se constatase vinovăţia.
Dacă, în baza probelor procurorilor, vinovăţia le va fi demonstrată în instanţa de judecată, aceştia riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 10 ani, inclusiv cu confiscarea mărfurilor introduse prin contrabandă. PCCOCS va reveni cu actualizări despre hotărârea luată de judecători, cu respectarea prevederilor legale.