PCCOCS a contestat eliberarea şefului suspendat al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

PCCOCS a contestat eliberarea şefului suspendat al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari

PCCOCS a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chişinău, oficiul Ciocana din 20 ianuarie curent, prin care demersul procurorului la aplicarea arestului în privinţa şefului suspendat al Procuraturii Anticorupţie a fost respins integral.

Potrivit unui comunicat al PG, acest lucru a avut loc în condiţiile existenţei conflictului de interese între judecătoare şi învinuit.

„Confirmăm, pe această cale, veridicitatea informaţiilor apărute recent pe TV8, potrivit cărora, acum trei ani, sub conducerea lui Viorel Morari, Procuratura Anticorupţie a dispus scoaterea judecătoarei Maria Tertea de sub urmărire penală şi clasarea dosarului în care aceasta era cercetată pentru fals în declaraţii.

Mai mult, în anul 2019, aceeaşi judecătoare a prelungit mandatul de arest în privinţa lui Iurie Borş. Amintim că, fraţii Borş au fost reabilitaţi recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutaţi, reţinuţi, arestaţi, deposedaţi de avere şi traşi ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

Prin urmare, în loc să se abţină de la examinare, judecătorul de instrucţie a respins demersul procurorului, eliberându-l pe şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie din detenţie preventivă.


Ultimul a fost reţinut pe 19 ianuarie, în aceeaşi zi fiind pus sub învinuire pentru ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reţinerea sau arestarea ilegală” şi ”tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate”. Toate aceste acţiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privinţa co-proprietarilor reţelei de benzinării ”VENTO”, iar acesta ar fi acţionat în coparticipare cu un procuror din subordine, doi poliţişti şi alte persoane, deocamdată nestabilite.


Ulterior, şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie a fost dus în faţa judecătorului pentru arest preventiv, reieşind din gravitatea faptelor imputate, sub riscul de a împiedica buna desfăşurare a urmăririi penale şi de a se sustrage de la anchetă.

Recursul procurorului împotriva încheierii judecătorului de instrucţie va fi examinat miercuri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, la Curtea de Apel Chişinău.

Urmărirea penală este în derulare, iar Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal şi judecate, cu tragerea la răspundere a celor care au fabricat şi gestionat dosare la comandă”, se arată în comunicat. 

 
Similare
RECOMANDĂRI