Peste 20 de maşini cu elemente de identitate falsificate, descoperite în ultimele trei luni
Sursa foto:bani.md Vizualizari:

Peste 20 de maşini cu elemente de identitate falsificate, descoperite în ultimele trei luni

În primele trei luni din anul 2018, oamenii legii au depistat 24 de maşini cu elemente de identificare falsificate. Acestea au fost descoperite în timpul reînmatriculării, scrie bani.md.

În şase cazuri numerele de identificare au fost contrafăcute prin ştanţarea semnelor de marcare a caroseriei. Stratul de metal de pe suprafaţa marcată a fost înlăturat, semnificaţia iniţială a semnelor de marcare a fost înlocuită prin metode artizanale, iar numărul motorului a fost modificat prin ştanţarea artizanală a semnelor de marcare.

13 maşini au fost contrafăcute prin metoda înlocuirii segmentului de caroserie, pe care este aplicat numărul de identificare, iar numărul motorului a fost ştanţat artizanal. În alte cinci cazuri a fost falsificat numărul motorului prin lichidarea stratului de metal de pe suprafaţa blocului motor şi au fost ştanţate artizanal alte semne de marcare.

Informaţiile despre neregulile menţionate au fost transmise instituţiilor de control pentru luarea deciziilor conform legislaţiei în vigoare. În conformitate cu prevederile Regulilor de înmatriculare a vehiculelor şi remorcilor, este interzisă înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare şi eliberarea unui nou certificat de înmatriculare.

Similare
RECOMANDĂRI