Peste 200 de elevi nu au putut ajunge azi dimineaţă la şcoală, 6 localităţi - deconectate parţial de la energia electrică
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Peste 200 de elevi nu au putut ajunge azi dimineaţă la şcoală, 6 localităţi - deconectate parţial de la energia electrică

224 de elevi din Republica Moldova nu au ajuns astăzi la şcoală din cauza vremii. Este vorba despre elevi din  raioanele Nisporeni, Călăraşi,  Hânceşti.

La această oră în ţară sunt parţial deconectate de la energia electrică 6 localităţi: două din Criuleni, două din Cahul, două în Cimişlia. În partea de nord nu sunt localităţi deconectate de la energia electrică.  

Pe parcursul acestei nopţi vom avea temperaturi intre -9 şi -14 grade Celsius. Cel mai frig va fi la nord.

Potrivit Poliţiei în ultimele ore sunt înregistrate 105 accidente rutiere în întreaga ţară, dintre care 5  cu consecinţe mai grave, însă fără decese.

Un caz – în raionul Căuşeni, un microbuz cu doi pasageri a luat foc din cauza unui scurt circuit. Persoanele nu au avut de suferit, însă microbuzul a ars în totalitate.

Un alt accident, in raionul Străşeni. Din cauza vitezei, s-a inversat, iar atât şoferul, cât şi pasagerul au fost internaţi în spital.

Ninsorile vor continua în următoarele 12 ore. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la noapte va ninge, însă mai slab: se vor mai depune 1-2 cm de zăpadă.

Pe parcursul acestei nopţi vom avea temperaturi între -9 şi -14 grade Celsius. Cel mai frig va fi la nord.
Similare
RECOMANDĂRI