Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Peste 80 la sută dintre copii au cel puţin un cont pe reţelele de socializare

Cum protejăm copiii în mediul online, cum îi învăţăm să înţeleagă beneficiile, dar şi impactul negativ al internetului? Riscurile la care se expun cei mici atunci când navighează, mai ales, pe reţelele de socializare, au fost puse în discuţie astăzi la workshopul "Safe kids", din cadrul săptămânii securităţii cibernetice.

Peste 80 la sută dintre copii au cel puţin un cont pe reţelele de socializare. Cei mai mulţi nu conştientizează riscurile la care se supun în mediul online, mai ales atunci când adolescenţii comunică cu persoane necunoscute prin mesaje foto şi video, divulgând multe date cu caracter personal, în goana după like-uri, distribuiri şi vizualizări.
 
Iniţierea programului privind siguranţa copiilor online a apărut în urma unui caz răsunător de abuz sexual, care a avut loc prin intermediul internetului, fiind punctul de pornire al echipei "La Strada" de a promova campanii de sensibilizare privind riscurile acestui fenomen.
 
Pentru a evita pornografia infantilă, abuzurile şi şantajul în mediul online, furnizorii de internet au pus la dispoziţia utilizatorilor mai multe soluţii, astfel încât copiii să fie în siguranţă în mediul online şi să utilizeze toate beneficiile acestuia fără griji.
 
Totodată, au fost introduse şi lecţii privind educaţia digitală, care sunt obligatorii pentru elevii claselor primare de la începutul acestui an şcolar.

Săptămâna Securităţii Cibernetice este un eveniment organizat de Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Centrul de Excelenţă "Tekwill" cu suportul Ambasadei SUA în Reoublica Moldova. 
Similare
RECOMANDĂRI