Poliţia va reacţiona mai rapid în situaţii de criză, datorită unui sistem Intranet, care va fi dezvoltat cu sprijinul PNUD
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Poliţia va reacţiona mai rapid în situaţii de criză, datorită unui sistem Intranet, care va fi dezvoltat cu sprijinul PNUD

În gestionarea situaţiilor de criză, cum este cea cauzată de infecţia cu COVID-19, poliţia are unul dintre rolurile de bază, alături de medici şi alţi profesionişti. Pentru a interveni rapid şi eficient, poliţiştii au nevoie şi de un instrument de comunicare şi colaborare internă. Pe viitor, această comunicare va fi asigurată prin intermediul unui sistem Intranet, care va uni într-o reţea unică toţi cei circa 9000 de angajaţi ai poliţiei. Studiul de fezabilitate pentru viitorul sistem este elaborat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Viitoarea platformă va putea fi accesată de pe diferite dispozitive. Aceasta va furniza informaţii la zi şi va oferi conexiune directă la bazele de date care vizează activitatea poliţiei, va face posibilă partajarea documentelor, va oferi instrumente de planificare şi gestionare eficientă a resurselor umane şi a fluxurilor de date. Totodată, angajaţii vor fi informaţi în regim real despre toate actualizările operate la cadrul normativ, procedurile operaţionale noi şi sarcinile care sunt puse în faţa efectivului. Platforma Intranet va deschide noi oportunităţi pentru instruiri on-line. Tot la distanţă vor putea fi organizate şi unele şedinţe.

Viitorul sistem Intranet se va baza pe bunele practici din ţară şi de peste hotare. Una dintre experienţele pozitive aparţine Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Organizaţia utilizează un sistem global Intranet, care reuneşte în prezent peste 10.000 de angajaţi în cadrul unei platforme unice de colaborare şi asigură maximă transparenţă şi eficienţă.

„Un sistem Intranet pentru poliţie înseamnă dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor, inclusiv a celor de intervenţie rapidă. O astfel de resursă informaţională asigură un acces mai operativ şi mai sigur la diferite informaţii. La rândul lor, deciziile adoptate în baza unor date exacte asigură rezultate mai bune în activitate”, susţine Andrian Şova, director al Serviciului Tehnologii informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne.

Constatările preliminare ale studiului de fezabilitate au arătat că, în majoritatea inspectoratelor de poliţie din ţară, sistemele Intranet lipsesc. Excepţie fac câteva iniţiative locale, care nu sunt dotate pe deplin cu echipamente necesare. În acelaşi timp, angajaţii acestora nu au pregătirea pentru a utiliza platforma în mod eficient. Informaţia oficială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este distribuită prin intermediul sistemului de poştă electronică guvernamentală, prin telefoane sau dispozitive mobile.

„Comunicarea internă reprezintă un element extrem de important pentru activitatea oricărei instituţii. Aceasta devine şi mai actuală în situaţii de criză. Graţie noilor tehnologii digitale, platforma Intranet oferă diverse instrumente şi soluţii de colaborare internă, fapt care ar contribui la eficientizarea proceselor derulate şi o coordonare mai bună a acţiunilor poliţiei”, a menţionat reprezentantul Ambasadei SUA la Chişinău, directorul secţiei INL (Biroul justiţie penală şi aplicare a legii), Timothy Buckley.

„Studiul de fezabilitate va fi disponibil până la finele lunii mai. În paralel cu acest studiu sunt elaborate specificaţiile tehnice ale viitoarei platforme Intranet. În perspectivă, platforma va fi implementată pe etape. Iniţial, aceasta ar putea fi pilotată pentru un grup de angajaţi, astfel încât să fie examinate toate avantajele şi dezavantajele şi, după caz, să se facă ajustările necesare. Extinderea va avea loc pas cu pas, asigurând eficienţa comunicării interne”, susţine Viorel Albu, manager de proiect la PNUD Moldova.

În ultimii ani, PNUD a implementat mai multe proiecte de consolidare a capacităţii instituţiilor de aplicare a legii. Unul dintre acestea a susţinut crearea Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică (Centrul de Criză), o structură interinstituţională de suport decizional, de nivel naţional, constituită pentru gestionarea crizelor de ordine publică cu grad de risc sporit.

Similare
RECOMANDĂRI