Poliţiştii au descoperit cânepă camuflată printre rânduri de porumb
Sursa foto:politia.md Vizualizari:

Poliţiştii au descoperit cânepă camuflată printre rânduri de porumb

Ofiţerii Direcţiei ”Nord ” a INI au depistat pe un lot de pământ cu o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare, în extravelanul satelor Alexeevca - Rădulenii Noi, raionul Floreşti, plante asemănătoare cu cânepă, cultivate printre rândurile de porumb.

Ca urmare a cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că terenul agricol este bine prelucrat, iar plantele de cânepă bine îngrijite şi delimitate de rândurile de porumb în 17 parcele.
 
Tufele de cânepă au fost smulse şi ridicate pentru a fi supuse expertizei specializate.
 
Dacă firele de cânepă ajungeau la maturitate, traficanţii de droguri urmau să obţină un profit de aproximativ 1.250.000 de lei, din comercializarea marijuanei pe piaţa neagră. Un gram de marijuana fiind vândut la preţul de 50 de lei.
 
Actualmente se întreprind acţiuni în vederea identificării persoanelor implicate în plantarea cânepii. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracţiune  riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Similare
RECOMANDĂRI