Poşta Moldovei are un nou director general interimar
Sursa foto:cotidianul.md Vizualizari:

Poşta Moldovei are un nou director general interimar

Î.S. „Poşta Moldovei” are un Director general interimar nou, Vitalie Zaharia.

Vitalie Zaharia a fost desemnat în funcţia de Director general interimar al Î.S. ”Poşta Moldovei” prin ordinul Agenţiei Proprietăţii Publice, fondatorul întreprinderii.
 
Actualul Director general interimar are o experienţă vastă în domeniul atragerii investiţiilor în Republica Moldova, promovării imaginii ţării şi diplomaţiei economice, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Vitalie Zaharia este vizat într-o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIJM), unde se scrie că acesta a câştigat, din 2012 până în 2018, 90 de contracte cu statul, în mărime de circa 42,5 de milioane de lei. Fostul funcţionar de stat ar fi ascuns în declaraţia de avere veniturile companiei înregistrată pe numele soţiei sale, Iuliania Zaharia.   

Amintim că fostul directorul general al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, Serghei Nastas, şi-a dat demisia din proprie iniţiativă pe 5 iulie 2019.
Ulterior, funcţia de şef interimar al ÎS „Poşta Moldovei” a fost preluată de Ruslan Chitoroagă, vicedirectorul întreprinderii. 
Similare
RECOMANDĂRI