Povestea unui student din Ştefan Vodă, care şi-a deschis o afacere în domeniul agriculturii, pe bani europeni
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Povestea unui student din Ştefan Vodă, care şi-a deschis o afacere în domeniul agriculturii, pe bani europeni

La Tudora, Ştefan Vodă, nu întâlneşti om care să nu îl cunoască pe Dorin Ţapu. Tânărul este proprietarul unui tractor performant, procurat pe bani europeni, cu care cultivă zeci de hectare de teren în fiecare primăvară şi toamnă. Sătenii îi bat la poartă ori de câte ori au nevoie să facă lucrări mecanizate în câmp sau livadă.

Dorin era licean când a câştigat un grant în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD. Ca să obţină banii – circa 14 mii de euro, a trecut printr-un concurs în care a trebuit să argumenteze ideea de afacere şi să demonstreze că va putea menţine şi dezvolta business-ul pe care intenţiona să îl deschidă. Nu a stat prea mult de gânduri atunci când a trebuit să înainteze propunerea de proiect.

Satul Tudora este vestit în regiune pentru livezile de piersici şi nectarine, iar cererea pentru servicii mecanizate – arat, boronit, stropit, a existat dintotdeauna.

„Eu mă gândeam demult la o afacere în acest domeniu pentru că oamenii chiar aveau nevoie de aşa servicii. La ţară, oamenii muncesc mult în câmp şi atunci când lucrările sunt mecanizate, randamentul e mult mai mare”, spune Dorin.

Cu banii câştigaţi de la Uniunea Europeană a cumpărat un tractor performant şi a pus bazele unei firme care numără trei angajaţi.

Pe tot parcursul lansării şi dezvoltării afacerii a fost susţinut şi ajutat de un mentor angajat în cadrul proiectului, dar şi de tatăl său, Ghenadie Ţapu. De când a aflat că feciorul său a câştigat un grant, bărbatul a revenit de peste hotare unde muncea de câţiva ani, iar acum este unul dintre angajaţii firmei.
 

Dacă la început a trebuit să lupte pentru fiecare client, acum rândul la serviciile firmei lui Dorin e stabilit cu câteva luni înainte. Asta deoarece are cea mai performantă tehnică din sat.

În timp ce Dorin programează activitatea firmei şi e responsabil de comunicarea cu potenţialii clienţi, tatăl său, Ghenadie Ţapu, munceşte pe tractor, alături de un alt angajat al firmei, un mecanizator cu zeci de ani de experienţă.

„Mă bucur că am posibilitatea să muncesc alături de fecior şi să îl ajut să îşi realizeze planurile pe care le are. Săptămâna aceasta am stropit mai mulţi pomi şi am cultivat o livadă tânără şi frumoasă”, spune Ghenadie Ţapu.

Lansată acum doi ani, afacerea lui Dorin Ţapu a reuşit să devină profitabilă, astfel încât acum, tânărul se gândeşte să o extindă şi să cumpere utilaje şi tehnică nouă cu care să poată presta o gamă şi mai largă de servicii nu doar pentru oamenii din sat, dar şi pentru cei din localităţile vecine.

Totodată, se gândeşte să construiască, împreună cu familia, un frigider mare unde să păstreze fructe – piersici şi nectarine pentru vânzare.

„Acum oamenii vând producţia pe la porţi sau în centrul raional. Cred că ar fi o idee bună, dacă i-am ajuta să o ducă la capitală sau chiar să o exporte în alte ţări”, spune Dorin Ţapu.

O altă afacere la care se gândesc e legată de producerea biomasei. Îşi propun că cumpere utilaje speciale cu care să procesele toate resturile vegetale care se adună în vii şi livezi, astfel ca ulterior acestea să fie transformate în peleţi.

Din toamna trecută Dorin este student la Universitatea Tehnică a Moldovei şi îmbină gestionarea afacerii cu studiile la facultate. Chiar şi aşa reuşeşte să se implice destul de mult în mersul lucrurilor şi vine în sat în toate vacanţele şi zilele de odihnă.

Dorin Ţapu este unul din cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obţinut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-şi crea sau dezvolta o afacere.

Programul finanţat de Uniunea Europeană „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea întrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanţilor mediului de afaceri, ai societăţii civile şi autorităţilor locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor şi infrastructurii sociale.

Similare
RECOMANDĂRI