Premierul cere procuraturii să investigheze modul de gestionare a staţiile de irigare din ţară
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Premierul cere procuraturii să investigheze modul de gestionare a staţiile de irigare din ţară

Managementul defectuos al Agenţiei „Apele Moldovei” şi situaţia deplorabilă din sectorul public de irigare au fost dur criticate de premierul Pavel Filip.

În cadrul unui unei şedinţe de lucru, convocate în seara zilei de marţi, la Guvern, prim-ministrul a cerut pregătirea unei sesizări către Procuratura Generală pentru pornirea cauzei penale pentru elucidarea circumstanţelor şi pedepsirea celor care se fac vinovaţi de situaţia dezastruoasă din sectorul public de irigare, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de executiv se menţionează că la şedinţă a fost prezentat un material video privind situaţia dezastruoasă la Staţia Tehnică de Irigare Cărpineni din raionul Hânceşti. Din 2014 aceasta este nefuncţională. Cu toate acestea, aici sunt 11 angajaţi, iar datoriile la salarii depăşesc 154 de mii de lei. Într-o situaţie similară se află şi celelalte 11 Staţii Tehnologice pentru Irigare din ţară, unde sunt angajate 521 de persoane, iar fondul anual de salarii este de peste 18 milioane de lei.

„Consider acest lucru o crimă şi o cauzare de prejudiciu statului. Este lipsă de responsabilitate pentru că în tot acest răstimp noi am avut şef la „Apele Moldovei”. Noi am avut administratori la aceste întreprinderi de stat, noi am avut miniştri care au gestionat acest sector – vorbesc de Ministerul Mediului, acum Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Doar că nu ştiu de ce nimeni nu a vrut să acorde atenţie acestor probleme”, a spus Pavel Filip.

Cele 11 întreprinderi, aflate în gestiunea Agenţiei „Apele Moldovei” au adus, în perioada anilor 2014-2017, pierderi de 59 de milioane de lei – tarifele pentru pomparea apei neacoperind costurile efective la prestarea serviciilor. Toate pierderile suportate, au fost achitate din bugetul de stat.

„Eu vreau ca toţi cei care au avut responsabilitatea de acest domeniu să răspundă penal. Pentru toate aceste milioane pe care le-a plătit statul să răspundă cei care poartă responsabilitate pentru acest sector. Noi provocăm datorii la salarii, ţinem angajaţi, plătim penalităţi pentru un sector care nu există”, a subliniat Pavel Filip.

De asemenea, premierul a solicitat reorganizarea de urgenţă a Agenţiei „Apele Moldovei” şi optimizarea cheltuielilor. „Vreau să terminăm cu practica defectuoasă, când pe seama statului se poate de făcut orice şi bunul statului este al nimănui”, a accentuat prim-ministrul.
Similare