Premii pentru familiile copiilor care vorbesc limba găgăuză
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Premii pentru familiile copiilor care vorbesc limba găgăuză

Autorităţile locale din satul Avdarma (Comrat), autonomia găgăuză, au decis să stimuleze financiar locuitorii să vorbească limba găgăuză, în condiţiile în care mai puţin de 10% din elevii unei clase din acest sat comunică în această limbă.

Iniţiativa a venit din partea deputatei din autonomie Elena Caramit. Astfel, familiile copiilor din clasa întâia care vor putea comunica în limba găgăuză vor primi câte zece mii de lei, potrivit unei informaţii publicate pe pagina web a localităţii Avdarma.

Decizia a fost luată în contextul în care, potrivit Elenei Caramit, tot mai puţini copii cunosc limba găgăuză, astfel încât în 2017 doar trei elevi de clasa întâia din 35 puteau vorbi în această limbă.

„Necunoaşterea limbii găgăuze de copii este considerată drept una din cele mai principale probleme pentru conservarea şi dezvoltarea limbii găgăuzilor şi, respectiv a Găgăuziei ca autonomie”, se menţionează în comunicat.

Autorităţile explică această situaţie prin faptul că în familiile găgăuzilor nu se vorbeşte limba găgăuză.

Similare
RECOMANDĂRI