Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Prevenţia vă poate salva viaţa! Campanie naţională „Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!”

Prevenţia vă poate salva viaţa! Astăzi a fost lansată campania naţională "Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!" Cu acest îndemn au venit autorităţile către toate femeile din Republica Moldova, având între 25 şi 61 de ani. Ele sunt sfătuite să meargă la medicul de familie şi să facă acest test, o dată la trei ani, pentru a preveni cancerul de col uterin.

Diana Gumenîi are 34 de ani şi a fost diagnosticată cu cancer de col uterin. A reuşit să învingă boala pentru că a depistat-o la timp. Acum îndeamnă toate femeile să-şi facă testul citologic.
 
Un studiu naţional privind atitudinile şi practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin, efectuat în 2018, arată că 59 la sută dintre femeile din Republica Moldova, cu vârste între 25 şi 61 de ani, nu au făcut niciodată un asemenea test.
 
Testul citologic efectuat la medicul de familie este gratuit în Republica Moldova. Doar un sfert din femeile care au participat la această cercetare sociologică ştiu că au posibilitatea să-şi facă testul, iar dintre acestea mai puţin de jumătate ştiu că analiza este gratuită.
 
În fiecare zi o femeie din Republica Moldova este diagnosticată cu cancer de col uterin. O dată la trei zile o femeie moare în urma acestei cumplite boli. Scopul campaniei este de a sensibiliza femeile în legatură cu necesitatea testului citologic.
 
Campania se desfăşoară până pe 31 martie şi este organizată de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populaţie, Biroul de Cooperare al Elveţiei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Asociaţia Internaţională pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Similare
RECOMANDĂRI