Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Primele răsaduri au apărut în vânzare

Primele răsaduri au apărut deja în vânzare, însă din cauza temperaturilor mai scăzute din această primăvară, plantarea va începe mai tărziu. Chiar şi aşa, agricultorii care vând răsaduri, au deja comenzi. În special, e vorba de cei care le cultivă în sere.

Ion Lipceanu din satul Budăi, raionul Orhei, este student la medicină, dar găseşte timp să-şi dezvolte împreună cu familia o afacere în agricultură. Acum câţiva ani şi-a construit o seră. Şi-a extins treptat afacerea, iar acum are patru solarii în care creşte legume.

ION LIPCEANU, student şi antreprenor: Totul a apărut într-o iarnă când ne gândeam să începem să facem o afacere la noi acasă, pentru că părinţii o bună perioadă au muncit peste hotare.

Tânărul vinde momentan răsad de roşii, castraveţi, ardei şi vinete. Spune că e nevoie de multă muncă până ca o sămânţă să se transforme într-o plantă gata pentru a fi răsădită.

ION LIPCEANU, student şi antreprenor: Este un hibrid de roşii care anul trecut a prezentat o rezistenţă destul de bună. Observăm că planta este destul de dezvoltată, iar dacă va fi plantată, va reuşi ca la scurt timp să aducă roadă.

Este important nu doar stropitul zilnic al plantelor, ci şi menţinerea unei temperaturi potrivite în seră.

ION LIPCEANU, student şi antreprenor: Pentru aceasta s-a pus pe foc din două-n două ore, pe parcursul nopţii, pentru a crea o temperature de 16-20 de grade.

Iar primii clienţi au şi început să apară. Cumpără răsaduri mai ales cei care vor să consume produse bio, cultivate în propria grădină.

Noi am pus anul acesta prima data seră, pentru că până acum totul pierdeam din cauza ploilor acide. Iar acum vrem să punem primele roşii, primii castraveţi ca să-I avem cât mai degrabă.

Comercianţii spun că preţurile nu s-au schimbat faţă de ultimii ani, iar un răsad de roşii sau de castraveţi costă între 6 şi 8 lei.

PELAGHIA BAHOTA: Dar nu ne dă nimeni, cât ne dau atâta luăm. O să se deschidă şi o să meargă.
Preţurile sunt accesibile, spun cumpărătorii.

Din cauza temperaturilor mai scăzute din această primăvară, plantarea răsadului în spaţii deschise va începe puţin mai târziu.
Similare
RECOMANDĂRI