Programarea on-line la medicul de familie este aproape, Ministerul Sănătăţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Programarea on-line la medicul de familie este aproape, Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale este la etapa de finalizare a lucrărilor de pregătire şi dare în exploatare a Sistemului Informaţional Automatizat Asistenţă Medicală Primară (SIA AMP), care presupune programarea online la medicul de familie şi elaborarea fişei electronice a pacientului. Este în proces de definitivare şi documentaţia privind gestiunea şi exploatarea SIA AMP. În acest sens în bugetul de stat sunt prevăzute aproape 6 milioane de lei.

Într-un răspuns oferit Agenţiei de presă IPN, se spune că în prezent, Ministerul este în proces de examinare şi soluţionare a mai multor probleme ce ţin de darea în exploatare a SIA AMP. În scopul ajustării cadrului normativ la cerinţele ce ţin de punerea în aplicare a sistemelor informaţionale, care includ procesarea datelor cu caracter personal, au fost operate modificări şi completări la Hotărârea Guvernului din iulie 2017, iar SIA AMP a devenit astfel parte componentă a Registrului medical.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Ministerul a elaborat Instrucţiunea privind gestiunea utilizatorilor în cadrul SIA AMP. Totodată, este în proces de definitivare proiectul Instrucţiunii cu privire la modul de evidenţă a obiectelor informaţionale ale Registrului medical.

Potrivit răspunsului, reieşind din faptul că SIA AMP este unul din cele mai mari sisteme informaţionale de stat (cuprinde date cu caracter personal ale locuitorilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini, apatrizilor, informaţii sensibile despre minori, despre starea sănătăţii, date susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor) Ministerul a aprobat Politica de securitate a datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal.

Lansarea SIA AMP, care presupune programarea online la medicul de familie, a fost anunţată încă la sfârşitul anului 2014. Deşi chiar atunci s-a anunţat că Sistemul este funcţional, astăzi programarea la medicul de familie nu este posibilă încă.
Similare
RECOMANDĂRI