PUN solicită autorităţilor din Găgăuzia să nu blocheze construcţia unui nou bloc de studii a Liceului „Mihai Eminescu”
Sursa foto:pun.md Vizualizari:

PUN solicită autorităţilor din Găgăuzia să nu blocheze construcţia unui nou bloc de studii a Liceului „Mihai Eminescu”

Partidul Unităţii Naţionale semnalează o atitudine discriminatorie a autorităţilor găgăuze faţă de un liceu românesc din oraşul Comrat. Partidul Unităţii Naţionale atrage atenţia autorităţilor centrale şi a opiniei publice asupra atitudinii tendenţioase arătate de administraţia locală din UTA Găgăuzia faţă de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Comrat, una din puţinele instituţii de învăţământ cu predare în limba română din regiune.

PUN cere Adunării Populare să-şi revadă decizia de a bloca construcţia unui nou bloc de studii la Liceul „Mihai Eminescu”, prin neacordarea unei contribuţii locale de 5,6 milioane de lei, în condiţiile în care proiectul, în valoare totală de 20 de milioane de lei, este finanţat în proporţie covârşitoare de Guvernul României.

„Credem că aleşii locali din UTA Găgăuzia trebuie să aibă, în procesul de distribuire a resurselor bugetare locale, o atitudine echitabilă faţă de toate instituţiile de învăţământ care activează pe teritoriul autonomiei. Totodată, suntem de părere că ei trebuie să manifeste respect faţă de populaţia majoritară şi faţă de România, care a făcut investiţii majore în regiune în ultimii ani. Solicităm autorităţilor centrale să intervină pentru a se asigura că în autonomia găgăuză sunt respectate drepturile copiilor de a studia în limba oficială a Republicii Moldova, limba română”, spun reprezentanţii PUN.

De menţionat că în UTA Găgăuzia funcţionează trei instituţii de învăţământ cu predare în limba română: Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, Liceul „Luceafărul” din Vulcăneşti şi Liceul „Grigore Vieru” din satul Chioselia Rusă. Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat este cea mai importantă instituţie de învăţământ în limba română din UTA Găgăuzia. Instituţia are nevoie de un nou bloc de studii pentru a răspunde numărului în creştere a cererilor de şcolarizare în limba română. În prezent în Liceul „Mihai Eminescu” îşi fac studiile 476 de elevi. În lipsa unor spaţii didactice suplimentare, administraţia liceului nu poate înmatricula noi elevi, ceea ce pune românii din regiune într-o situaţie evidentă de discriminare.

PUN subliniază că lipsa de cooperare a Adunării Populare zădărniceşte un amplu proiect convenit anterior între România şi Republica Moldova. În cadrul sub-proiectului „Lucrări de construcţie a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”” din municipiul Comrat, UTAG, a fost semnat Acordul de Grant între Instituţia Publică „Fondul de Investiţii Sociale din Moldova” şi beneficiarii sub-proiectului – Primăria municipiul Comrat şi Agenţia de Implementare a sub-proiectului reprezentată de Svetlana Stoianov, directoarea instituţiei de învăţământ. Sub-proiectul este finanţat în cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României, conform Hotărârilor de Guvern nr. 436/2014 şi nr. 487/2019.

Similare
RECOMANDĂRI