Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Recunoştinţă eroilor români înmormântaţi ln satul Baimaclia, raionul Căuşeni

În fiecare an, pe 29 aprilie celebrăm Ziua Veteranilor de Război ai Armatei Române. Astăzi, în satul Baimaclia, din raionul Căuşeni, a fost sfinţit locul în care sunt înhumaţi eroii români, restaurat cu sprijinul Guvernului României. La eveniment au participat ambasadorul României la Chişinău, Excelenţa Sa, Daniel Ioniţă, ministrul Apărării al Republicii Moldova, oficiali locali dar şi zeci de localnici.

Parcela a fost sfinţită şi un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei şi ai Moldovei.

"Se sfinţeşte troiţa, această placă comemorativă în cinstea robilor tăi, eroi ai neamului nostru Nicolae, Alexandru, Andrei, Alexandru."

În memoria celor căzuţi pe front s-au depus flori şi s-a ţinut un moment de reculegere. Din cauza situaţiei excepţionale, nu s-au tras salve de puşcă.

În Cimitirul din Baimaclia sunt înmormântaţi patru eroi români căzuţi în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Toţi militarii făceau parte din Regimentul 67 Infanterie şi au murit în aceeaşi zi, pe 19 iulie 1941.

Excelenţa Sa DANIEL IONIŢĂ ambasadorul României în Republica Moldova:  "Suntem împreună, tineri şi bătrâni, în acest loc pentru a ne aminti cu recunoştinţă de trecut, dar şi a privi cu încredere în viitor. Evenimentul de astăzi este cu atât mai important cu cât în vecinătate s-au adunat norii negri ai războiului şi este cu atât mai important să învăţăm în astfel de momente să ne plecăm capul cu recunoştinţă în faţa eroilor care au căzut pentru patria lor, dar în acelaşi timp să învăţăm să preţuim pacea şi sănătatea."

ANATOL NOSATÎI  ministrul Apărării: "Acest cimitir de rând cu alte cimitire ale eroilor români, care şi-au dat viaţa pe meleagurile noastre reprezintă un simbol istoric. Doar datorită trecutului există viitor şi doar datorită celor care au luptat există astăzi democraţie şi este o datorie a noastră să-i comemorăm pe cei care au căzut în lupte."

Pentru restaurarea mormintelor, Guvernul României a oferit 8 mii de euro.

ADRIAN COJOCARU  primar, satul Baimaclia, raion Căuşeni: "În acest loc sacru de veci pentru patru ostaşi români crae alături de zeci de fraţi baimaclieni, au luptat cot la cot şi şi-au jetfit viaţa  pentru viitorul nostru în pace şi prosperitate. Datoria noastră este să păstrăm vie memoria înaintaşilor noştri. "

Istoria soldaţilor români din Baimaclia este la fel de eroică dar şi tragică ca şi a multor alţi ostaşi ai Armatei Române care s-au jertfit pentru patrie.

MIHAIL POSTOVANU  preşedinte Asociaţia Veteranilor de Război ai Armatei Române: "Au trecut Prutul, au îmbrăcat haina de militari şi. la îndemnul ţării, au venit să elibereze Basarabia, care era ocupată în 40 de sovietici.  Ei când au trecut, s-au dus în vale de acolo de sus au fost mitraliaţi şi îmi pare rău că numai patru se cunosc. S-au dat uităţii căci regimul sovietic i-a ignorat."

Pentru locuitorii din Baimaclia, evenimentele fac parte din istoria localităţii.

"Consider că este un eveniment foarte binevenit în contextual în care tânăra generaţie ar trebui să cunoască trecutul istoric al ţării noastre şi al ţării mama, patria mama şi acest eveniment ne apropie mult mai mult. "

Ziua Veteranilor de Război ai Armatei Române este marcată anual pe 29 aprilie, în urma unei hotătârâri a Guvernului României din 2007, în semn de recunoştinţă pentru meritele eroilor jertfiţi în luptă. În ultimi ani, Guvernul României a restaurat mai multe cimitire din Republica Moldova, unde îşi au somnul de veci ostaşii români căzuţi pe câmpul de luptă în Al doilea Război Mondial. Cel mai mare cimitir în care sunt înhumaţi ostaşi romani este cel de la Tiganca. Acolo odihnesc 1020 de eroi români.
Similare
RECOMANDĂRI