Reforma  spitalelor, amânată şi în acest an.  Ministerul Sănătăţii vrea „demonopolizarea pieţei medicamentelor” în 2020
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Reforma spitalelor, amânată şi în acest an. Ministerul Sănătăţii vrea „demonopolizarea pieţei medicamentelor” în 2020

Ministerul Sănătăţii anunţă că îşi propune pentru anul acesta să demonopolizeze piaţa medicamentelor din Republica Moldova, să reducă preţul acestora, să mărească salariile medicilor cu 10 la sută şi să schimbe criteriile de contractare a instituţiilor medicale de către CNAM. Aceştia sunt indicatori de progres pe care autoritatea de vârf din sănătate şi i-a setat.

Urmează şi modificări importante, iar dacă vor fi realizate, atunci numai spre sfârşit de an. Faţă de guvernele precedente, în planul de activitate al Ministerului Sănătăţii nu se regăseşte nicio activitate legată de reforma spitalelor. Într-un interviu pentru Sănătate INFO, ministrul Viorica Dumbrăveanu a explicat de ce. 

Pentru luna ianuarie este planificată modificarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care să îmbunătăţească accesul moldovenilor la servicii medicale, dar nu este clar care este viziunea autorităţii în privinţa acestui obiectiv. Anterior, ex-miniştri ai Sănătăţii au introdus în Programul Unic investigaţii medicale scumpe, ce pot fi realizate doar în sistemul privat, fără a veni cu o analiză privind impactul bugetului FAOAM şi accesibilitatea acelor servicii, ţinând cont de bugetele existente şi de faptul că volumul de resurse financiare a rămas acelaşi. Documentul prevede, până în luna noiembrie, revizuirea şi aprobarea în redacţie nouă a Normelor metodologice de aplicare a Programului unic al FAOAM. 

În primul trimestru şi până la mijlocul celui de-al doilea trimestru ar trebui să fie gata modificările la actele normative existente privind studiile de rezidenţiat şi plasarea în câmpul muncii al absolvenţilor la Medicină.  De asaemenea, autoritatea de vârf din Sănătate şi-a propus să facă regulă în domeniul medicamentului prin „demonopolizeze pieţei medicamentelor, îmbunătăţirea mecanismului de formare a preţului la medicamente” şi revizuirea listei medicamentelor compensate. Dacă şi va exista o încercare de a face ordine pe piaţa medicamentelor, activităţile propriu-zise ar urma să înceapă abia la sfârşitul acestui an. 

Cele mai importante schimbări pe care le aşteaptă comunitatea medicală şi societatea sunt planificare abia pentru luna decembrie. De exemplu, elaborarea proiectului Strategiei Naţionale de sănătate pentru anii 2020-2030. Conform planului de activitate, un prim proiect ar trebui să fie gata până la toamnă, dar în octombrie o hotărâre de guvern ar trebui deja să fie aprobată. 

Abia în luna decembrie este planificată modificată legislaţiei în asistenţa medicală primară, deşi reforma instituită încă în 2017 este aproape nefuncţională şi nu a produs efectul scontat – medicii de familie în continuare nu vor să meargă în sate să muncească, semn că motivele sunt mult mai complexe decât au fost în stare autorităţile centrale să analizeze şi să perceapă. Fostul ministru al Sănătăţii a spus că ar exista un grup de lucru care caută soluţii pentru reformarea domeniului, dar ce s-a discutat şi care ar putea fi eventualele soluţii, nu s-a anunţat public niciodată.

Tot pentru sfârşit de an, Ministerul Sănătăţii şi-a propus să facă regulă în domeniul tarifelor medicale contra plată, dar şi al tarifelor în cadrul FAOAM. Tarifele contra plată au crescut în 2017 extrem de mult, în unele cazuri şi de zeci de ori, după ce ministrul de atunci, Ruxanda Glavan, a trecut în grabă un proiect-fulger prin Guvern. În ceea ce priveşte tarifele cu care sunt contractate instituţiile medicale în cadrul FAOAM, subiectul este discutat deja de mai mulţi ani. Încă din 2016 se vorbea despre existenţa unei echipe de consultanţi externi care să prezinte instituţiei situaţia de facto şi cum ar trebui să se actualizate tarifele. 

Interviul va fi publicat pe 13 Ianuarie şi va putea fi citit pe Sănătate INFO, la categoria „Interviuri”. 
Similare
RECOMANDĂRI