Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Republica Moldova are multe şcoli care pot fi adevărate modele. Liceul Alexandru cel Bun din Rezina este una dintre acestea

Republica Moldova are multe şcoli care pot fi adevărate modele. Liceul Alexandru cel Bun, din Rezina, este una dintre acestea iar elevii şi profesorii se bucură de condiţii moderne de studiu. Modernizarea spaţiilor de invăţâmânt s-a făcut graţie unui proiect finanţat de către Banca Mondială.

Liceul din Rezina este o instituţie model. Sălile de clasă au fost modernizate iar  laboratoarele au fost dotate cu echipamente noi. Elevii şi profesorii au acum tot ce la trebuie pentru un învăţământ de calitate.

CORNELIA CEBAN, profesoară de Limba şi Literatura Română: „Lecţiile mele au devenit mai interactive şi interesante. În orice moment al lecţiei putem accesa dex-ul on line. Putem oricâînd să vizualizăm informaţii despre marii poeţi şi scriitori”.

S-a modernizat şi bucătăria şcolii prin acelaşi proiect finaţat de banca Mondiala.

MARIA GALESCU, bucătar-şef: „Când e nou, totul e bun şi frumos şi cu dispoziţie lucrăm. Totul e schimbat la noi. Utilaje, mese, maşină de spălat vase, de curăţat cartofii”.

ALEXANDRA RUSU, directorul Liceului Alexandru cel Bun, Rezina: „Noi am pus accent pe schimbarea reţelelor. Reţeau d eapă şi canalizare, reţele inginereşti termice, atât pe interior cât şi pe4 exterior. Reparaţia capitală a bucătăriei, blocurilor sanitare. Am construit încă o cazangerie”.

În Liceul Teoretic "Alexandru cel Bun" din Rezina îşi fac studiile 1026 de elevi. Instituţia este una dintre cele 23 beneficiare ale Proiectului "Reforma Învăţământului în Moldova" implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale. Proiectul este de fapt un împrumut investiţional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – decembrie 2022. În acest mod este sprijinit Guvernul Republicii Moldova pentru a consolida calitatea educaţiei.
 
Similare
RECOMANDĂRI