Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Restaurantele din Chişinău au pregătit surprize pentru cei care vor să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor într-o atmosferă romantică

Restaurantele din Chişinău au pregătit mai multe surprize pentru cei care vor să petreacă ziua îndrăgostiţilor într-o atmosferă romantică. Administratorii localurilor vin cu meniuri speciale şi muzică live. Decorul de sărbătoare va fi întregit cu tradiţionalele baloane în formă de inimă, lumânări şi petale de trandafir.

14 februarie, e ziua în care mulţi îndrăgostiţi aleg să sărbătorească într-o atmosferă romantică la restaurant. Aşa că administratorii se pregătesc să-i uimească cu noi surprize.  

„Pregătirile merg în toi. Pentru a crea o atmosferă mai romantică vom amenaja sala cu flori, baloane, lumânări. De asemenea avem şi un program special live music şi câte un pahar de vin din partea casei”, a spus CRISTIAN COLIBAN, administrator local.

Pentru a atrage cuplurile, bucătarii restaurantelor se întrec de pe acum în prepararea celor mai deosebite mâncăruri şi deserturi.

„Multe restaurante pregătesc desert special de 14 februarie, de aceea noi am decis să pregătim carpacio din creveţi. Ne-am complicat un pic în acesta privinţă,. Nu sunt doar creveţi fierţi. Trebuie curăţate, marinate, puse în formă de ruladă. după care le lăsăm 24 de ore. După care să fie fierte la o temperatură joasă”, a spus ALEXANDRU REMEZOV, bucătar-şef. 

Lista rezervărilor de ziua îndrăgostiţilor este plină. Administratorii acestui local spun că seara nu mai au nici un loc liber. Totuşi, din cauza pandemiei de coronavirus programul este redus şi va activa doar până la ora 22:00.

Iar dacă nu aţi reuşit să rezervaţi o masă într-un local nu vă întristaţi, puteţi organiza o cină romantică şi acasă. Ana a pregătit pentru soţul ei un tort în formă de inimă. Ea spune că e delicios şi se prepară rapid.

„Pentru aluat îţi trebuie cel mult, cu tot cu copt, 30 de minute, cel mult. Crema se face în   maxim 5-minute. Este nevoie de mascarponi, crem cheese şi frişcă. Foarte uşor poţi surprinde persoana dragă şi dacă mai stă două trei ore la frigider este un delicu adevărat”, a spus ANA CHITOROAGĂ.

14 februarie, este ziua în care cei îndrăgostiţi îşi arată afecţiunea prin mesaje de dragoste şi schimburi de cadouri. Prima dată a fost sărbătorită în anul 496.

Potrivit asociaţiei Greeting Card, în fiecare an, de Ziua Îndrăgostiţilor, sunt trimise în jur de un miliard de scrisori cu felicitări. Acest lucru face ca Ziua Sfântului Valentin să fie a doua sărbătoare a anului după numărul de felicitări trimise.
 
Similare
RECOMANDĂRI