Resursele de apă vor fi verificate o dată la trei ani
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Resursele de apă vor fi verificate o dată la trei ani

Fântânile, forajele de mică adâncime şi captările de apă, o dată la trei ani, vor fi verificate de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, la solicitarea autorităţii locale sau a deţinătorului de sursă de apă. Dacă analizele vor indica că apa nu îndeplineşte condiţiile, se va interzice utilizarea acesteia pentru consumul uman, al animalelor şi pentru irigaţii. Proiectul Legii privind calitatea apei potabile a fost aprobat în această săptămână de Guvern, transmite IPN.

Operatorii vor asigura monitorizarea operaţională şi conformarea la parametrii de calitate, iar Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică – monitorizarea de audit a calităţii apei potabile la extragere, tratare, dezinfecţie, înmagazinare şi distribuire. ANSP va avea grijă şi de sursele de apă destinate îmbutelierii, înainte de plasarea lor pe piaţă.

În 2017 au fost neconforme prevederilor normelor sanitare, la parametrii microbiologici, aproximativ 11% din probele de apă prelevate din apeductele comunale urbane alimentate din surse subterane, 7% probe apă din apeductele comunale urbane alimentate din surse de suprafaţă şi aproximativ 17% probe apă din apeductele comunale rurale. Concomitent, în aproximativ 50% din sursele subterane ce alimentează apeductele, apa este neconformă normelor sanitare după conţinutul parametrilor chimici.
Similare
RECOMANDĂRI