România şi Israel, parteneriat şi în domeniul turismului. Se va crea un ghid turistic electronic
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România şi Israel, parteneriat şi în domeniul turismului. Se va crea un ghid turistic electronic

Ministrul Turismului din România, Bogdan Trif, s-a întâlnit, ieri, 16 mai, la sediul Ministerului Turismului, cu E.S. Yariv Levin, ministrul Turismului din Israel.

Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea parteneriatului dintre cele două ţări în domeniul turismului. În acest sens, ministrul Bogdan Trif a propus realizarea unor evenimente de promovare a României ca destinaţie turistică în Israel. Printre acestea, se numără şi organizarea unui seminar la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale, precum şi cei mai importanţi turoperatori israelieni. Întrunirea va avea ca obiectiv creşterea notorietăţii României în Israel, una dintre pieţele prioritare pentru Ministerul Turismului.

Cu ocazia acestei întâlniri, ministrul Bogdan Trif a constatat că şi Israel dezvoltă, în acelaşi timp cu România, un ghid turistic electronic sub forma unei hărţi digitale interactive în care sunt reliefate toate obiectivele turistice. Cei doi oficiali au agreat ca cele două ţări să facă schimb de informaţii şi de bune practici pentru elaborarea aplicaţiilor de promovare.

Ministrul Turismului din Israel, Yariv Levin, a apreciat implicarea României în consolidarea parteneriatului din domeniu. În plus, E.S. Yariv Levin a subliniat nevoia de a creşte numărul zborurilor directe dintre România şi Israel.

„Mă bucur să văd că România şi Israel au abordări comune în privinţa dezvoltării turismului. Am aflat de la domnul ministru Yariv Levin că şi colegii israelieni lucrează la o aplicaţie asemănătoare cu cea pe care vrem să o dezvoltăm la Ministerul Turismului, anume un ghid turistic electronic sub forma unei hărţi digitale interactive în care sunt reliefate toate obiectivele turistice”, a declarat ministrul Bogdan Trif.

În plus, cei doi miniştri au analizat oportunitatea de a elabora rute comune pentru a atrage, în România şi Israel, turişti din pieţe îndepărtate din Asia.
Similare
RECOMANDĂRI