Salvatorii şi pompierii basarabeni, instruiţi în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea timpului de reacţie pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor inundaţiilor în zona transfrontalieră”
Sursa foto:dse.md Vizualizari:

Salvatorii şi pompierii basarabeni, instruiţi în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea timpului de reacţie pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor inundaţiilor în zona transfrontalieră”

În perioada 4 – 22 octombrie 630 de salvatori şi pompieri din garnizoana Direcţiei Situaţii Excepţionale mun. Chişinău, dar şi a Direcţiei Situaţii Excepţionale mun. Hânceşti al IGSU sunt instruiţi. Aceştia participă la 15 instruiri în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea timpului de reacţie pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor inundaţiilor în zona transfrontalieră”.

În cadrul seminarelor participă şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale care fac cunoştinţă cu aspectele teoretice şi practice pentru prevenirea consecinţelor inundaţiilor. Tematicile abordate în cadrul seminarelor vizează studiul teoretic al echipamentelor din dotare folosite la inundaţii, procedura comună de traversare a frontierei de stat în caz de urgenţă, dezastre şi situaţii excepţionale, schimbul de informaţii în cazul intervenţiilor, dar şi  studierea modelului european de răspuns la inundaţii.

În cadrul părţii practice, participanţii testează echipamentele achiziţionate în cadrul proiectului.  Seminarele sunt organizate în contextul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, finanţat de Uniunea Europeană.

Proiectul „Îmbunătăţirea timpului de reacţie pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor inundaţiilor în zona transfrontalieră (judeţul Vaslui, România; Chişinău, raioanele Hânceşti, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Străşeni, Republica Moldova)”, este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020. Proiectul are drept scop asigurarea siguranţei şi securităţii cetăţenilor din regiunea transfrontalieră a României (judeţul Vaslui) şi a Republicii Moldova (raioanele Hânceşti, Criuleni, Anenii Noi, Dubăsari) prin abordarea provocărilor comune, implementarea activităţilor comune pentru prevenirea dezastrelor naturale, precum şi acţiuni comune în timpul situaţiilor de urgenţă.

Tot în cadrul acestui proiect, Direcţia Situaţii Excepţionale a mun. Chişinău a IGSU a achiziţionat echipamente în sumă de peste 90 mii de euro pentru prevenirea consecinţelor inundaţiilor. Astfel, în cadrul programului  au fost procurate: 1 modul de colectare a datelor, 6 motopompe plutitoare, 6 motopompe cu nămol, 4 motopompe medii, 1 generator, 3 aparate de aer condiţionat, 3 corturi, 1 rulotă, 50 furtunuri şi 1 automobil. Echipamentele achiziţionate vor uşura munca angajaţilor din garnizoana DSE mun. Chişinău, şi nu doar, în condiţiile în care inundaţiile din ultimii ani au avut efecte nefaste asupra populaţiei.
Similare
RECOMANDĂRI