Sâmbătă, 15 decembrie, zi lucrătoare pentru bugetari
Sursa foto:Foto simbol Vizualizari:

Sâmbătă, 15 decembrie, zi lucrătoare pentru bugetari

Sâmbătă, 15 decembrie, este zi lucrătoare pentru bugetari. Aceştia muncesc pentru ziua de luni, 31 decembrie, când vor avea liber, transmite IPN.

Astfel, la sfârşit de an bugetarii vor avea o mini-vacanţă de patru zile: sâmbătă, duminică, luni şi marţi şi vor reveni la muncă miercuri, 2 ianuarie.

Pentru anul 2019, Guvernul a declarat zile de odihnă 30 aprilie, 10 mai şi 26 august, cu recuperare în sâmbetele de 13 aprilie, 18 mai şi 17 august.

Aceste trei zile de odihnă le vor suplimenta pe cele considerate zile de sărbătoare nelucrătoare, fără recuperare. Este vorba despre 1 ianuarie (Revelion), 7 şi 8 ianuarie (Crăciunul pe stil vechi), 8 martie (Ziua internaţională a femeii), 28 şi 29 aprilie (prima şi a doua zi de Paşti), 1 mai (Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii), 6 mai (Paştele blajinilor), 9 mai (Ziua Victoriei/Ziua Europei), 1 iunie (Ziua internaţională a copilului), 27 august (Ziua Independenţei), 31 august (Sărbătoarea „Limba noastră”) şi 25 decembrie (Crăciunul pe stil nou).
Similare
RECOMANDĂRI