Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Scandalul la Grădiniţa nr. 177 continuă. Părinţii cer restabilirea în funcţie a directoarei, dar şi a celor două educatoare agresive

Continuă scandalul la Grădiniţa nr. 177 din Chişinău. Directoarea instituţiei a fost demisă după ce le-a reangajat pe educatoarele ce au avut un comportament extrem de agresiv cu copiii. În semn de protest, toate educatoarele au demisionat şi au rugat părinţii să nu-şi mai aducă micuţii la grădiniţă. Primarul rămâne ferm pe poziţie şi nu tolerează violenţa

Educatorii au transmis, incă de ieri, un mesaj pentru părinţi.
 
"Personalul grădiniţei merge la primărie, mâine dimineaţă, la ora 8, să ceară restabilirea directoarei în funcţie şi cine poate şi doreşte să susţină această acţiune e binevenit. Educatorii regretă incomoditatea în care sunteţi puşi cu copiii, dar altă soluţie nu este".
 
Doar că la primărie nu au mai ajuns educatorii, ci unii părinţi care vor ca atât directoarea, cât şi cele 2 educatoare agresive să revină la muncă. Primarul susţine că nu se va răzgândi şi decizia să rămâne aceeaşi.

„Directoarea nu numai că ştia, ea a fost informată şi a reangajat educatorii care aveau comportament agresiv faţă de copii, şi să le spui "Stai acolo stai". Tu îl faci să-i fie frică, să vorbească, de mături şi apoi ieşi la proteste şi ceri ce? Şi încă şantajezi părinţii că noi vom închide instituţia. Eu repet, asta ce e moşia proprie sau cum?”, a declarat Ruslan Codreanu, primarul interimar al oraşului Chişinău.

Ruslan Codreanu spune că toţii copiii din grupa respectivă au fost examinaţi, iar psihologul a stabilit că toţi micuţii sunt afectaţi. Primarul a prezentat şi dovezi. Acesta a făcut rost de mai multe înregistrări audio în care se aude cum educatoarele ţipă la copii, iar aceştia plâng.

Au fost surprinse şi momente când copiilor nu li se dădea voie să meargă la toaletă, deşi, în repetate rânduri, îi rugau pe educatori să le permită.

„ Se poate să mă duc la veceu? Se poate să mă duc la veceu?  Daţi-mi voie să merg la veceu. Se poate să mă duc la veceu?”

„Cine ţi-a permis să mergi la veceu? Cine ţi-a permis să mergi la veceu?”

„De ce pantalonii sunt uzi? Uite sunt uzi. Ai făcut pe tine pipi. Unde ai făcut pipi? Afară, în grupă, la plimbare, unde? De ce? Pentru că ce?”

Tot din înregistrări se mai înţelege că micuţii sunt puşi să facă curăţenie în locul educatorilor.

„Peste 2 minute masa să fie curată, vesela spălată. Gata. 
– Hai Vasilisa să spălăm vesela.
– Dar eu nu vreau să fac asta”.

 În plus, în grădiniţa 177 sunt şi cazuri de discriminare a copiilor ai căror părinţi refuză să achite taxele informale.

„De ce copilul meu doarme pe un pat, iar copilul altcuiva pe altul? De ce tocmai al meu, de ce nu al Tanei? Sunt aici dintre cei care au autoritate în această grupă?”.

Primarul interimar al Chişinăului a anunţat că acest caz va fi transmis şi Procuraturii Generale.
Similare
RECOMANDĂRI