Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Secretele Chişinăului, scrise în piatra din galeriile subterane ale oraşului

Mulţi dintre noi cunosc oraşul Chişinău doar de la suprafaţă, însă istoria stă împietrită şi în galeriile subterane. Istoricii şi arhitecţii au cercetat galeriile oraşului şi au scos la iveală lucruri inedite. Descoperim împreună câteva dintre secrete.

„În 2010 când mai mulţi citadini de vârsta a treia povesteau despre Chişinăul subteran..că au coborât iată aici şi au ieşit la biserica Constantin şi Elena. Fiind în preajma colinii Mazărache, de acolo, de unde a început istoria oraşului Chişinău, am început să cercetez anume pivniţele din Vatra istorică a oraşului”, a spus ION ŞTEFĂNIŢĂ, director, Agenţia pentru Inspectarea şi Restaurarea Monumentelor.

Toate aceste enigme, a unor uşi blocate, a unor spaţii necercetate până în prezent, am început să le documentez şi, am intrat, evident, în curţile urbane, unde, am început să cercetez conexiunea lor, dacă există conexiune într-o galerie sau alta

În Chişinău sunt numeroase pivniţe şi galerii. Unele abandonate, altele folosite de localnici pentru provizii. Sunt însă şi oameni care au dat o altă valoare beciurilor seculare.

„Aici proprietarul a elaborat documentaţia de proiect de restaurare a clădirii cu statut de protecţie, respectiv a valorificat o funcţionalitate….o berărie, ceea ce este perfect pentru infrastructura turistică a Chişinăului, evident că proiectul a fost coordonat, este un exemplu fericit cum este pus în valoare straturile culturale subterane”, a declarat Ion Ştefăniţă.

Şi pe strada Şipotelor din Chişinău a fost găsită o galerie, chiar în preajma fostei Mori de Aburi.

„Şi iată sub această Moară cu aburi, în preajmă este această pivniţă subterană. De fapt, este o pivniţă, cum le întâlnim de cele mai multe ori în Chişinău….formă, stil, din piatră spartă”, ne-a spus Ion Ştefăniţă.

În Chişinău sunt beciuri vechi transformate în vinotecă. Astfel s-au conservat picturi murale din secolul trecut.

„A fost foarte creativ şi bine amenajat această sală de degustare a vinurilor. Agentul economic a combinat istoria patrimoniului cu activitatea economică. Deci, cu siguranţă, orice vizitator sau chiar citadin, când vine aici se simte confortabil, el simte autenticitatea istorică, dar şi gustul autentic al vinurilor noastre. În rest, tot ce înseamnă piatră autentică în acest concept de lumină, a fost pusă în valoare piatra… şi, iată, cu adevărat respirăm istoria. Chişinăului de altădată”, a menţionat Ion Ştefăniţă.

Subteranele istorice ale Chişinăului au trezit interesul străinilor. Un grup de arheologi, istorici şi arhitecţi a cercetat bijuteriile subterane ale oraşului, timp de 12 luni. Proiectul intitulat "Chişinăul subteran" este finanţat de Ambasada SUA la Chişinău şi face parte dintr-un proiect mai amplu, în care se va face cercetarea galeriilor şi a pivniţelor, aflate în mai multe oraşe din Republica Moldova.

„De la acea legendă urbană: Chişinăul subteran: mit sau realitate, vă spun cu siguranţă că Chişinăul subteran există, dar există nu în acea variantă cum este expusă în istoria orală, că există aceste galerii subterane unde ne coborâm la piţa centrală şi ajungem catedrală, aşa nu există, dar există aglomeraţia de pivniţe. De exemplu, în perimetrul străzilor Bănulescu Bodoni şi Puşkin - Bucureşti - respectiv, Sciusev, noi avem în jur de 18 pivniţe”, a spus Ion Ştefăniţă.

Conform notelor istorice, evreii au zidit o bună parte din clădirile Chişinăului iar pivniţele erau folosite în circuitul economic. Cele mai vechi datează de la începutul secolului 19.


 
Similare
RECOMANDĂRI