Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Semifinalele celei mai mari competiţii de tehnologie şi robotică se desfăşoară, în aceste zile, la Chişinău

Peste 200 de elevi din Republica Moldova trebuie să-şi pună în practică ideile inovatoare, logica şi creativitatea, astfel încât misiunile roboţilor pe care îi construiesc să fie un succes. Cei mai buni vor fi premiaţi, dar toţi vor câştiga... experienţă.

În prima zi a semifinalei au concurat 16 din cele 32 de echipe. Una din echipele cu cei mai numeroşi membri este Enigma, grup ce reuneşte elevii şcolii din Boşcana, Criuleni. Cei 11 membri spun că s-au pregătit mult pentru competiţia de astăzi şi, indiferent de rezultatul obţinut, se simt deja câştigători şi pentru că au reuşit să ajungă până aici.

IONUŢ CARAMAN, echipa "Enigma": "Am muncit în jur de patru săptămâni şi până la urmă am găsit care erau problemele care trebuiau rezolvate pentru livrarea la timp a pachetelor şi felul de livrare."

ELENA FRUNZA, antrenor: "Am motivat copiii ca să descopere, să înveţe în era digital ca mai apoi să aibă profesii reuşite. Copiii sunt dornici, cunoscători. Au fost mereu prezenţi, mai ales în afara orelor, mai mult decât se cerea şi au reuşit."

Echipele participante vin din şcoli din toată ţara. Cargo Connect este tema din acest an a competiţiei de robotică FIRST LEGO League Challenge Moldova. Mai exact, participanţii explorează problemele legate de sistemul global de transport şi încercă să propună soluţii tehnologice şi metode inovatoare pentru îmbunătăţirea circulaţiei bunurilor.

"Eu fac robotică de 3 ani, din clasa a treia, acum sunt a şasea. Am fost la 4 concursuri de genul acesta. Este o atmosferă foarte plăcută şi în viaţa de zi cu zi de ajută să vezi altfel lumea, ai o imaginaţie mult mai mare."

VERONICA EŞANU, manager de proiect, Tehnologiile Viitorului: "Aici încercăm prin joc, lucru în echipă, creativitate, să inovăm şi să creem interacţiunea copiilor şi interesul lor faţă de domeniul STEM – ştiinţe, tehnologii, inginerie şi matematică."

Deşi au înregistrat şi câteva eşecuri, membrii juriului spun că într-o astfel de competiţie învingători ies toţi participanţii, pentru că ei câştigă multă experienţă.

VLAD PANIOGLO, membru al juriului: "La un asemenea concurs se ia în calcul cum robotul îşi îndeplineşte misiunea, cum interacţionează echipa şi poate trece de la o misiune la alta şi cum colaborează echipele între ele, pentru că sunt probe care implică conlucrarea între două echipe adversare."

Mâine se va desfăşura cea de-a doua semifinală. Cele 32 de echipe de robotică din ţară sunt formate din 212 de elevi şi 47 de antrenori.

ALEXANDRU OBADĂ, organizator, "Clasa Viitorului": "Finala va avea loc săptămâna viitoare pe data de 14 mai, noi vom promova opt echipe. Noi nu spunem că asta e o concurenţă, pentru că aici sunt misiuni care ţine de colaborare reciprocă între echipe."

În acest an, competiţia de robotică FIRST LEGO League Challenge Moldova a ajuns la a şaptea ediţie, iar în finală vor merge 8 din cele 32 de echipe selectate. Competiţia este organizată de Centrul Naţional de Inovaţii Digitale în Educaţie "Clasa Viitorului".
Similare
RECOMANDĂRI