Serviciul Vamal şi-a desemnat echipa responsabilă de implementarea proiectului de modernizare a vămilor ”Sculeni”, ”Leuşeni” şi ”Giurgiuleşti”
Sursa foto:customs.gov.md Vizualizari:

Serviciul Vamal şi-a desemnat echipa responsabilă de implementarea proiectului de modernizare a vămilor ”Sculeni”, ”Leuşeni” şi ”Giurgiuleşti”

Serviciul Vamal avansează în implementarea proiectului de reabilitare a punctelor de trecere ”Sculeni-Sculeni”, ”Leuşeni-Albiţa” şi ”Giurgiuleşti-Galaţi”. Instituţia a desemnat membrii grupului de lucru, care vor fi responsabili de implementarea proiectului. Grupul este alcătuit din responsabili pentru mai multe componente precum cea financiară, juridică, achiziţii sau tehnică.

Aceştia au fost convocaţi de către directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, într-o şedinţă de lucru, în cadrul căreia le-au fost repartizate sarcinile conform documentaţiei proiectului.

Şeful instituţiei le-a cerut acestora responsabilitate şi o implicare plenară în implementarea proiectului. ”Vama demarează acum unul dintre cele mai de impact proiecte. Iată de ce, este important să asigurăm o implementare calitativă şi să ne încadrăm în toate termenele stabilite, astfel încât în 2021 să oferim călătorilor, transportatorilor şi mediului de afaceri posibilitatea de a traversa frontiera rapid şi în condiţii de maxim confort.”, a menţionat Vitalie Vrabie.

Conform proiectului, instituirea echipei naţionale de implementare reprezintă una dintre condiţiile derulării celorlalte proceduri. Aceeaşi procedură ar urma să fie parcursă şi de Vama română, cu care a fost încheiat deja şi Acordul de parteneriat privind implementarea proiectului. Amintim că, documentul a fost semnat luna trecută, la Bucureşti, de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mihaela Triculescu.

Următoarele etape presupun semnarea contractului de finanţare, lansarea şi desfăşurarea tenderelor, precum şi demararea propriu-zisă a lucrărilor de reabilitare. Potrivit estimărilor, acestea ar urma să înceapă cel târziu în toamna acestui an.

Amintim că, proiectul de reabilitare a celor trei posturi de frontieră este implementat în cadrul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, finanţat de Uniunea Europeană (64,28%) şi co-finanţat de Guvernele celor două state (35,72%). Bugetul acestuia este de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova.

Având în vedere că, cele mai mari constrângeri de infrastructură sunt consemnate la Sculeni, 70% din fondurile destinate părţii moldoveneşti vor fi alocate reconstrucţiei capitale a acestui post. Totodată, conform proiectului aprobat de Vamă, teritoriul postului va fi extins cu  încă 1,3 Ha, ceea ce va face posibilă suplimentarea pistelor de control şi reamenajarea elementelor de infrastructură. Atât pe sensul de ieşire din ţară, cât şi pe cel de intrare vor fi câte 3 artere pentru autoturisme, câte 2 pentru  autocamioane şi câte una pentru autocare. 

De asemenea, este important de precizat că, postul va rămâne funcţional pe toată perioada lucrărilor de reabilitare. Astfel, la prima etapă, toate formalităţile de control vor fi concentrate în zona unde se află pistele de pe sensul de intrare în ţară şi cele pentru autocamioane, urmând a fi construite încă două piste suplimentare. Totodată, instituţia va diminua din inconvenienţele create de lucrările de reconstrucţie, prin darea în exploatare, în luna mai curent, a  noii zone de control vamal (ZCV), construită din surse proprii.  Aceasta se va afla la circa 200 m distanţă de post, fiind prevăzută pentru procesarea autocamioanelor.

Postul de frontieră Sculeni reprezintă al doilea cel mai traversat punct vamal din ţara noastră, înregistrând constant unele dintre cele mai mari valori de trafic, în special, în perioada estivală şi a Sărbătorilor Pascale şi de iarnă. Potrivit datelor, în asemenea perioade, acesta este traversat zilnic de peste 2.000 de unităţi de transport, dintre care până la 250 sunt autocamioane. Odată cu darea în exploatare a postului renovat, capacitatea de procesare a acestuia se va dubla.

Similare
RECOMANDĂRI