Sinistraţii de la Otaci au fost însoţiţi, astăzi, de salvatori pentru a-şi recupera bunurile necesare şi actele din apartamente
Sursa foto:dse.md Vizualizari:

Sinistraţii de la Otaci au fost însoţiţi, astăzi, de salvatori pentru a-şi recupera bunurile necesare şi actele din apartamente

Sinistraţii din blocul prăbuşit la Otaci au intrat, în această dimineaţă, în locuinţe pentru a-şi recupera bunurile necesare şi actele. Salvatorii au însoţit oamenii la intrarea în apartamente.

Tot astăzi, 27 iunie, salvatorii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au intrat în scara blocului prăbuşit. Aceştia au depistat o butelie de gaz de tip propan-butan. Butelia a fost evacuată de angajaţii IGSU în jurul orei 10:00 de la etajul 9 al scării afectate. Astfel, pompierii au exclus riscul deflagraţiei posibile în timpul lucrărilor de demolare, dar şi riscul afectării personalului de intervenţie, inclusiv clădirile din jur.

Tehnica specializată asigurată de compania contractată a fost deja instalată şi asamblată pe terenul pregătit de angajaţii IGSU. Demolarea construcţiei va începe după ce toate persoanele ce au intrat în interior vor părăsi clădirea, dar şi terenul.

Potrivit IGSU, activitatea respectivă va fi supravegheată de pompieri pentru a evita situaţiile de risc.
Similare
RECOMANDĂRI