Studiu: Numărul studenţilor din Republica Moldova s-a redus de două ori, în ultimii 12 ani
Sursa foto:Cronica Vaii Jiului Vizualizari:

Studiu: Numărul studenţilor din Republica Moldova s-a redus de două ori, în ultimii 12 ani

În ultimii 12 ani, numărul de studenţi s-a redus de două ori, de la 128 mii în anul de studii 2006-2007, la 63 mii în anul de studii 2018-2019, constată într-o analiză expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă.

În opinia lui Ioniţă, citat de IPN, această reducere este cauzată de două grupuri de factori. În primul rând, este vorba de factorii negativi, care au contribuit cu 2/3 la reducerea numărului de studenţi sau cu circa 42-45 mii persoane. Aici expertul include evoluţiile demografice, scăderea natalităţii, migraţia. Aceşti factori au dus la acea că numărul de copii în ultimii 10-12 ani s-a redus cu peste 130 mii persoane, respectiv, lipsa de copii a generat lipsa de studenţi.

În cadrul celui de-al doilea grup, autorul analizei vorbeşte despre factorii pozitivi, care au contribuit cu 1/3 la reducerea numărului de studenţi sau cu 20-23 mii persoane. Chiar dacă datorită acestor factori numărul de studenţi s-a redus esenţial, ei sunt consideraţi pozitivi, fiind vorba de îmbunătăţirea procesului de examinare la bacalaureat şi trecerea la învăţământul universitar pe două nivele.

Potrivit lui Veaceslav Ioniţă, îmbunătăţirea procesului de examinare la bacalaureat a redus cu circa cinci mii numărul de studenţi în universităţi. Universităţile care erau în goana după contracte au eliminat orice filtru de admitere şi la universitate erau primiţi absolut toţi. Rata de admitere se apropia de 100%, cea ce este alogic. Anume bacalaureatul a devenit un filtru, care a substituit lipsa de selecţie din universităţi. Interesant este faptul că elevii cu BAC în proporţie de 80-95% merg la facultate. Deci, BAC-ul a devenit un fel de examen de admitere la universitate, conchide autorul.

Trecerea la sistemul universitar pe două trepte, spune expertul, a rezolvat o altă problemă a învăţământului superior, şi anume rata de promovare. În dorinţa de a nu pierde contractele de studii s-a ajuns la absurd, rata de promovare a studenţilor se apropia de 100% indiferent de faptul dacă studentul există sau nu. Cea ce a transformat învăţământul superior într-o grădină de creştere a diplomelor. Implementarea educaţiei universitare în două trepte a devenit un alt filtru, prin care are loc o selecţie a studenţilor. Astfel, doar 30-40% din studenţii care finalizează primul ciclu de studii se decid să continue şi ciclul doi.

Veaceslav Ioniţă este de părere că factorii pozitivi au creat două filtre administrative, prin care sunt excluşi până la 23 mii de studenţi. Aceste filtre înlocuiesc lipsa totală de filtre de selecţie din universităţi. Dacă nu existau aceste două filtre,  puteam spune că învăţământul universitar din Moldova a murit, afirmă expertul.

Similare
RECOMANDĂRI