Studiu: Tinerii care au beneficiat de servicii de plasament întâmpină dificultăţi în societate
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Studiu: Tinerii care au beneficiat de servicii de plasament întâmpină dificultăţi în societate

Copiii care la împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc serviciile sociale de plasament, se adaptează greu vieţii cotidiene şi în societate. Majoritatea se confruntă cu lipsa spaţiului locativ, au venituri modeste, nu au deprinderi de viaţă, un loc de muncă, ajung pe mâna poliţiei, iar multe dintre fete devin mame la o vârstă fragedă.

Datele se conţin în studiul „Evaluarea situaţiei absolvenţilor instituţiilor rezidenţiale şi a tinerilor care au ieşit din serviciile sociale de plasament”, prezentat joi, 12 iulie, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.

Potrivit studiului, au fost chestionaţi 202 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Majoritatea tinerilor au răspuns că la ieşirea din plasament nu au avut deprinderi de a gestiona banii. Cei mai mulţi, 35,7%, au absolvit doar gimnaziul. Aproape jumătate nu au o profesie. 82 de respondenţi care au spus că erau angajaţi în câmpul muncii, erau antrenaţi în activităţi care implică forţa fizică şi sunt modest plătiţi. Mai puţin de jumătate dintre respondenţi au un venit mediu lunar care nu depăşeşte suma de 2000 de lei. 18,6% au declarat că nu au niciun venit.

Din cele 95 de tinere intervievate, fiecare a doua recunoscut că a rămas însărcinată până la atingerea vârstei de 18 ani. Şase tinere au recurs la întreruperea sarcinii. Totodată, mai mult de 15% au spus că au fost în conflict cu legea, iar şapte au ajuns la închisoare. 10% dintre tineri au spus că suferă de o boală cronică, iar 50% nu aveau poliţă de asigurare medicală.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a spus la prezentarea studiului că Republica Moldova are nevoie de politici pentru susţinerea tinerilor care au beneficiat de servicii de plasament. „Abandonul unui copil generează ulterior multe efecte negative. Dincolo de sistemul de protecţie a copilului trebuie să mergem pe consolidarea sistemului de suport pentru aceşti tineri”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a declarat că problema copiilor care au trecut prin sistemul de plasament este una destul de mare. Ei au nevoie de servicii alternative pentru a se integra în societate, pentru a deveni cetăţeni, ei nu pot gestiona un ban, nu au unde să locuiască. „Trebuie să protejăm drepturile copilului şi după statutul de copil, dacă iese din sistemul de plasament nu înseamnă că este pregătit să fie cetăţean”, a spus Maia Bănărescu.

Reprezentanta Fundaţiei Lumos în Moldova, Irina Malanciuc, a spus că mai mult de o mie de copii mai sunt plasaţi în instituţiile rezidenţiale din Republica Moldova. Aceştia, majoritatea, sunt cu dizabilităţi, cu dizabilităţi senzoriale sau copii mici pentru care încă nu s-au dezvoltat servicii.
Similare
RECOMANDĂRI