Suedia şi ONU susţin noi proiecte pentru consolidarea drepturilor omului în regiunea transnistreană
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Suedia şi ONU susţin noi proiecte pentru consolidarea drepturilor omului în regiunea transnistreană

Opt proiecte în domeniul drepturilor omului, în valoare totală de circa 85.000 USD, vor fi desfăşurate în regiunea transnistreană cu suportul Suediei, oferit prin intermediul Programului comun al ONU „Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului”.

Organizaţiile societăţii civile care au fost selectate printr-un concurs desfăşurat de PNUD au primit pe 6 septembrie 2021 certificatele de grant. La eveniment au participat membrii Platformei pentru dezvoltare durabilă (comunitară), creată cu sprijinul ONU şi al Suediei.

„Este foarte important să încurajăm activităţile în domeniul drepturilor omului, iar cele 8 certificate de grant acordate astăzi sunt o dovadă a sprijinului oferit de ONU pentru consolidarea drepturilor omului în regiunea transnistreană”, a afirmat Andrea Cuzyova, reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Prin aceste iniţiative, organizaţiile societăţii civile de pe malul stâng al Nistrului vor promova participarea socio-economică a grupurilor vulnerabile, în special, a persoanelor cu dizabilităţi, romilor, persoanelor care trăiesc cu HIV, supravieţuitoarelor violenţei în familie de pe ambele maluri ale Nistrului. Astfel, trei proiecte vizează dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, cum ar fi instalarea băncilor adaptate în unul din parcurile din Tiraspol şi instalarea rampelor de acces în instituţiile care prestează servicii publice.

Unul dintre beneficiarii programului de granturi mici, Asociaţia tinerilor cu dizabilităţi „VIVERE” din Edineţ (partea dreaptă a Nistrului) va continua iniţiativa sa de abilitare economică a persoanelor cu dizabilităţi „Pânzele speranţei”. După ce au reuşit să ajute 15 tineri cu dizabilităţi din Slobozia (partea stângă a Nistrului) să se integreze în piaţa muncii, Asociaţia îşi propune să mai susţină angajarea a încă 20 de persoane.

Alte proiecte vizează abilitarea romilor. Astfel, tinerii romi vor învăţa să-şi promoveze drepturile prin intermediul contentului multimedia. Femeile rome din regiunea transnistreană vor desfăşura opt şedinţe ale Clubului femeilor rome, pentru a-şi promova agenda în domeniul drepturilor femeilor. Clubul a fost instituit cu sprijinul Programului comun al ONU şi al Suediei.

Concursul de granturi lansat în cadrul Programului comun al ONU „Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului”, finanţat de Suedia, a fost adresat organizaţiilor membre ale Platformei pentru dezvoltare durabilă (comunitară) şi partenerilor lor, care până la 30 iulie 2021 au valorificat pe deplin precedentul grant acordat prin Program.

În perioada 2020-2021, au fost susţinute alte 14 proiecte de consolidare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, în valoare totală de 73.000 USD.

Similare
RECOMANDĂRI