Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Sute de pasageri au fost întâmpinaţi cu surprize pe aeroportul din Chişinău

S-au bucurat de o primire călduroasă când au revenit acasă. Sute de pasageri au fost întâmpinaţi pe Aeroportul Internaţional Chişinău cu tradiţionalul cozonac şi au fost felicitaţi de tineri îmbrăcaţi în straie naţionale.

Sărbătorile de Paşti sunt un motiv în plus de a fi alături de oamenii dragi. Cetăţenii Republicii Moldova, care trăiesc în diferite colţuri ale lumii, se întorc acasă. Şi pentru că revenirea pe meleagurile natale să fie mai calduroasă, administraţia aeroportului le-a oferit tuturor pasagerilor tradiţionalul cozonac şi le-a urat "Un Paşte fericit".
 
Înainte de a-i strânge la piept pe cei dragi care au venit să îi întâmpine, pasagerii au primit cu emoţie cozonacul dulce. Cei care nu au mai fost acasă de ani buni, au fost cei mai emoţionaţi.
 
Administraţia aeroportului a pregătit surprize pentru trei mii de călători.
Similare
RECOMANDĂRI