Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Tinerii consideră că cele mai mari probleme pe care le înfruntă sunt lipsa oportunităţilor de angajare în câmpul muncii şi calitatea educaţiei

Tinerii din Republica Moldova consideră că cele mai mari probleme pe care le înfruntă sunt lipsa oportunităţilor de angajare în câmpul muncii şi calitatea educaţiei. Un sondaj al Organizaţiei Naţiunilor Unite din Republica Moldova arată că elevii şi-ar dori noi obiecte de studii care să le dezvolte abilităţile necesare în viitor, iar printre cele mai dorite sunt domeniile IT şi educaţia în afaceri.

Potrivit sondajului, una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă tinerii din Republica Moldova e lipsa oportunităţilor de angajare. Despre acest neajuns vorbesc 40 la sută dintre repondenţi, iar aproape o treime din cei chestionaţi sunt nemulţumiţi de calitatea educaţiei.

CELE MAI MARI PROBLEME ALE TINERILOR:

CALITATEA EDUCAŢIEI - 27%
LIPSA OPORTUNITĂŢILOR DE ANGAJARE - 40%
LIPSA OPORTUNITĂŢILOR PENTRU IMPLICARE CIVICĂ - 13%
DISCRIMINARE - 12%
ALTĂ OPŢIUNE - 8%

„Aş vrea ca la şcoală să ne fie date mai multe exemple din viaţă, ca să putem să ne descurcăm mai departe”.

Experţii în educaţie amintesc că noul program şcolar a fost îmbunătăţit şi se implementează din 2019, iar elevii urmează să-i resimtă efectele ceva mai târziu.

ANATOL GREMALSCHI, expert în educaţie: „Calitatea nu poate fi niciodată foarte bună, evident că este loc pentru mai bine. Principalele aspecte care deranjează tineretul nostru este această ruptură, consideră ei, între materiile predate la clasă şi viaţa reală. Această ruptură trebuie analizată din perspectiva vieţii reale. Foarte multe persoane cred că viaţa reală este cee ace se întâmplă după lecţii, ori nu este aşa”.

Aproape 40 la sută dintre tineri sunt de părere că şcoala nu le dezvoltă elevilor abilităţile de care vor avea nevoie în viitor.

ASIGURĂ ŞCOALA ABILITĂŢI PENTRU VIITOR?
DA          41%
NU          38%
NU ŞTIU 21%

Potrivit sondajului, dacă ar fi să aleagă între noi materii care lipsesc din programul şcolar, aproape jumătate dintre elevi ar vrea să studieze educaţia în afaceri. 20 la sută dintre repondenţi ar alege domeniul IT, peste 10 procente - ştiinţa şi tot a zecea parte matematica aplicată. Elevii au şi propriile sugestii privind introducerea unor noi materii în programul şcolar, cum ar fi - psihologia, arheologia sau bioesecuritatea.


MATERII NOI SOLICITATE DE ELEVI

EDUCAŢIE ÎN AFACERI - 44%
COMPETENŢE IT ŞI INFORMATICĂ - 20%
ALTE OPINII - 14%
ŞTIINŢĂ - 11%
MATEMATICĂ APLICATĂ - 11%

ANATOL GREMALSCHI, expert în educaţie: „Învăţământul este unul obligatoriu. Noi avem un trunchi pe care vrei nu vrei, fiecare elev trebuie să-l parcurgă. Şi avem componenta opţională unde fiecare îşi alege materii opţionale, activităţi extracurriculare. Ca să creezi un cerc ai nevoie de 15 participanţi. Nu are sens în caz contrar să cosumi banii statului. În şcolile mici e foarte greu să creezi o diversitare de cercuri şi prin urmare avem această nemulţumire”.

Datele sondajului mai arată nivelul de implicare în activităţile extracurriculare. 35 la sută dintre elevi au spus că nu participă deloc în astfel de activităţi.

IMPLICAREA ELEVILOR ÎN ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE:
NU PARTICIP - 35%
DE CÂTEVA ORI PE LUNĂ - 18%
O DATĂ LA 6 LUNI SAU MAI RAR - 18%
CEL PUŢIN O DATĂ PE LUNĂ - 16%
CEL PUŢIN O DATĂ ÎN TRIMESTRU - 13%

La capitolul activităţilor de voluntariat, jumătate din repondenţi au declarat că nu se implică în asemenea acţiuni.

ANATOL GREMALSCHI, expert în educaţie: „În localităţile mici, în cele rurale, care predomină la noi, domenii de voluntariat în opinia elevilor şi a cadrelor didactice nu prea există.  Voluntariat nu înseamnă să zbori pe lună. Voluntariat poate însemna ca în localitatea ta să fie curat, să identifici persoane care au nervoie de ajutorul tău, nu neapărat material, chiar de o simplă comunicare”.

Tinerii sunt totuşi conştienţi de numeroasele avantaje ale voluntariatului.

„Ne motivează să fim mai responsabili în societate şi să dăm şi exemplu altora”.

ANATOL GREMALSCHI, expert în educaţie: „Voluntariat nu înseamnă că faceţi o echipă şi zburaţi pe lună. Voluntariat înseamnă să ai grijă ca în satul tău să fie ordine, să fie curat pe drumuri, să identifici perosane care au nevoie de ajutorul tău, nu neapărat material, poate fi şi comunicarea”.

Sondajul "Priorităţile de viitor ale tinerilor" a fost realizat de experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite din Republica Moldova şi implementat cu susţinerea UNICEF, prin intermediul platformei U-Report Moldova.

VIOLETA VIDRAŞCU, coordonator comunicare U-Report Moldova, UNICEF: „Sugestiile tinerilor vor fi analizate şi luate în considerare în procesul de elaborare a noului cadru de cooperare pentru dezvoltare durabilă dintre  ONU şi Guvernul Republicii Moldova”.

La sondaj au răspuns în jur de 2 300 de repondeţi, cu vârste între 11 şi 35 de ani.
Similare
RECOMANDĂRI