Trafic rutier restricţionat pe unele străzi din Chişinău
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Trafic rutier restricţionat pe unele străzi din Chişinău

Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada 20.03.2021 (ora 08:00) – 21.03.2021 (ora 19:00), va fi restricţionat parţial traficul rutier, pe benzi separate, în perimetrul sensului giratoriu de la intersecţia străzilor Ion Creangă - str. Alba-Iulia - str. Constituţiei. 

Măsura a fost luată de autorităţile municipale în vederea executării lucrărilor de frezare a asfaltului degradat, în perimetrul sensului giratoriu, în cadrul proiectului de renovare a străzii Ion Creangă.

Astfel, pe durata desfăşurării lucrărilor, sunt posibile abateri de la programul de circulaţie a transportului de pănă la 10 - 30 minute. 
Serviciile municipale de profil solicită înţelegere şi scuze din partea cetăţenilor pentru incomodităţile create.

De asemenea, în perioada 20.03.2021 – 21.03.2021, se suspendă parţial traficul rutier pe str. Columna, în perimetrul str. Mit. G. Bănulescu – Bodoni – str. Al. Puşkin, în legătură cu executarea lucrărilor strămutare a reţelelor electrice de către Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.  

Totodată informăm că în perioada: 22.03.2021 – 01.04.2021, va fi suspendat traficul rutier pe strada 31 August 1989, pe tronsonul cuprins între str. Tighina – str. Ismail, în legătură cu executarea lucrărilor de strămutare a reţelei de gazoduct din zonă respectivă.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunţată restricţionarea parţială a traficului rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic. 
 
Similare
RECOMANDĂRI